…din inima, cu suflet

Archive for the ‘Suflet’ Category

Ingerii sunt aici pentru toata lumea

Bine te gasesc!
Primesc adesea intrebarea : Cum de faci ceea ce faci , asa ai fost dintotdeauna?

Raspunsul este “nu, nu am fost asa , viata m-a adus intr-un punct in care nu am mai putut sa evit sau sa neg realitatea existentei a ceva mai mult”

Am crescut ca un copil normal cu o inteligenta peste medie insa fara vreo capacitate paranormala cum e numita astazi. Am fost intr-adevar fascinata in copilarie de Biblie, de Isus , de povestea lui si foarte des mergeam la verisorul meu sa vorbim despre El. Il simteam cumva, fara sa -mi dau seama, apropiat. Am incercat mai tarziu sa inteleg ce e cu biserica frecventand cateva biserici diferite care intr-un final m-au dezamagit.

Dupa asta am renuntat total la a mai crede in existenta  cuiva , a ceva Superior sauimages Divin. Am ajuns in anii care acum se numesc “noaptea neagra a sufletului”.

De ce asa? Eram confuza, trista, dependenta de relatii si aproape dependenta de alocool, eram pierduta in propriile tipare si rani nocive. Petreceam mult timp in baruri si pe la concerte rock si nici vorba de vreun Dumnezeu sau de vreun Inger. Daca imi spuneai atunci (si era cineva care imi spunea prin facultate) sa gandesc pozitiv ca viata e minunata, ca uite cate chestii faine se intampla etc….eu ma uitam dezaprobator si aproape ca nu auzeam nimic. AM tinut-o asa multa vreme, neauzind, nevazand, chinuindu-ma cu tot ce se intampla in viata mea atunci. Nu dadusem inca nici la Psihologie. Eram intr-o groapa aparent fara fund si fara vreo intrezarire a luminii. Ce este interesant e ca eu credeam ca sunt bine. Ma distram si pierdeam noapte dupa noapte neintrebandu-ma absolut nimic, eram cool, eram rockerita.

Abia dupa 20 ani am ajuns sa imi fie atat de rau , sa nu pot sa am o relatie stabilia indiferent ce faceam, sa nu pot comunica cu parintii, sa fie o prapastie intre mine si ei, sa nu comunic cu fratele meu si sa nu am puterea de a trai singura ( tot timpul aveam nevoie de cineva in preajma). Totul parea ca se naruie. Atunci am ajuns ajutata de o prietena ( aceeasi cu pozitivismul) la un terapeut , o doamna minunata care m-a ajutat sa ma descopar si sa devin functionala in aproxiimativ 2 ani si ceva de sedinte saptamanale ( cu mici pauze). Am descoperit atunci cat de sete imi este de mine, de a intelege, de a ma intelege, de a deslusi ce e in spatele fricilor si dezechilibrelor. CIteam tot ce mi se dadea, imi faceam toate temele. Am fost totusi un elev exemplu care avea numai note mari si premii, fascinata de mica de carti. Invatam foarte repede. Dadusem deja la Psihologie deoarece Omul ma intriga si doream sa il inteleg (dorind de fapt sa ma inteleg pe mine).

descărcareDupa acesti ani , in timpul orelor de Dezvoltare Personala necesare in Facultate si apoi in Formarea pentru specializarea pe care am facut-o desluseam deja cateva carti de dezvoltare personala dar nu intelegeam foarte mult despre complexitatea lumii , a realitatii in care ne aflam.  Se aprinsese un led, mai aveam pana la lustra.

Cand am fost pregatita a aparut intr-una din intalniri o femeie care mi-a pomenit de Doreen Virtue. Atunci se intampla ( de fapt era aliniat totul) sa nu mai rezonez, sa nu imi mai placa la locul de munca.

Am lucrat in multinationala trei ani si apoi inca trei intr-o firma mai mica pe posturi de Client service, Marketing si Resurse umane. Am trecut prin multe situatii in care intelegeam tot mai mult ca nu sunt facuta pentru asta , ca nu pot sa dau socoteala cuiva care are niste pretentii aberante de la mine ca si angajat ( in folosul companiei) si nu pune pret pe umanitate, pe nevoia omului ce ocupa postul. Am vrut sa aduc suflet in ceea ce faceam dar nu am fost sustinuta in acest sens si am ajuns intr-un punct in care imi repetam destul de des ca voi avea eu intr-o zi programul meu si nu voi mai da socoteala nimanui.

Ajungand intr-un punct in care mi s-a spus ca pot sa-mi caut de lucru intr-o maniera care m-a ranit profund am intrat in concediu medical. Aveam nevoie sa inteleg ce sa fac mai departe, ce se intampla cu mine. Nu aveam bani pusi deoparte , nu aveam nici o conexiune cu Divinitatea ( constient), nu stiam ce urmeaza insa stiam ca imi doresc sa fiu psihoterapeut cand imi termin formarea.

In acest concediu medical am cumparat primele carti cu ingeri ( aminteste-ti despre doamna care mi-a spus despre Doreen Virtue). Mi le-am cumparat si le-am citit ca pe un izvor datator de viata. Pentru prima data citeam despre chakre, despre ingeri si cum se poate sa meditam, sa comunicam cu ei, sa le primim mesajele. Tin minte ca nu mi s-a parut nimic aberant sau ciudat ba chiar….am simtit un entuziasm si o emotie nemaitraite pana atunci. Experimentam tot ceea ce citeam si pasul urmator a fost sa merg la primul meu grup de meditatie pentru a vedea ce este si cum e intr-un grup.

Intre timp am primit o idee legata de animalele de companie, a fi Pet sitter. Am zis ca este o chestie de viitor si cum iubesc foarte mult animalele am facut deja un site, flyere , un curs de specialitate pentru a putea ajuta stapanii si animalele lor de companie. Am avut curaj insa nu a fost momentul potrivit pentru aceasta afacere asa ca ea nu s-a concretizat in nimic. Si astazi am inca site si sunt Pet sitter ca si pasiune ,oamenii abia incep sa inteleaga ce inseamna sa ai un animal, sa il intelegi, sa ii oferi ce are nevoie, sa creezi o relatia echilibrata cu el asa ca si eu am rabdare ca acest segment sa se dezvolte.

AM continuat cu meditatiile , am descoperit bloguri de dezvoltare personala, despre energii, campuri, realitatea de dincolo de fizic, despre ingerii, despre dimensiunea 3D, 4D i 5 D, despre civilizatiile extraterestre care ne ajuta in permanenta. Erau informatii noi si care imi consumau tot timpul, eram absorbita, fascinata si simteam ca mi-am gasit locul. Am stiut atunci ca aceasta este ceea ce cautam. Nu am stiut cum, in ce fel…insa cu multa incredere in ingeri, cu multa experimentare, perseverenta am inceput sa simt ceva mai mult. Am inceput sa vad semnele si mesajele de la ei peste tot. Am inceput sa citesc in cartile oracol cu ingeri sa sa ofer ghidare acolo unde era ceruta. Meditam deja , lucram cu cartile oracol prin cafenele si oriunde puteam. Veneau cateva persoane pe luna la mine trimise cu siguranta de Divinitate.

Povestea continua cu multa munca personala, cu multe experiente care mi-au dezvoltat capacitatile extrasezoriale si care m-au adus unde sunt astazi.

Cheia a fost credinta, lucrul neincetat, increderea totala ca ingerii sunt langa mine, ca sunt reali si ca tot ce aflam era cat se poate de adevarat. Am integrat foarte repede multa informatie si in acelasi timp am si lucrat cu multe tipuri de energii, terapii. Mi-am format o conexiune cu intuitia mea si am mers pana in panzele albe urmandu-mi aceasta cale. Chiar daca au fost luni in care financiar a fost un dezastru. Am crezut in continuare pentru ca simteam. Undeva acolo , in mine stiam ca asta e si mai presus de toate hopurile intalnire imi aducea bucurie! Eram fericita sa ajut oamenii astfel, sa descopar lume si pe mine astfel.

Si asa am inceput in 2014 sa tin cursuri, grupuri de meditatie, ateliere, sa lucrez cu din ce in ce mai multi oameni in cabinet. Inca imi dezvolt simturile si abilitatile, inca ma cunosc si ma inteleg si lucrez in continuare zi de zi cu mine pentru a aduce ingerii , iubirea, realitatea care nu se vede cu ochii fizici si in vietile altor oameni.

Sunt un om ca toti ceilalti . Si tu poti oricand sa comunici cu Ingerii, cu Divinitatea intr-un mod personal, deschis, simplu. Si tu ai capacitati extrasenzoriale la fel ca mine ce sunt latente si doar e nevoie sa le descoperi si sa exersezi. Si tu poti la fel de multe. Poate ca e nevoie de un ghid care sa iti arate cum sa intri pe acest drum pentru inceput. SI fii sigur ca sufletul tau te indeamna sa ajungi exact acolo unde ai nevoie sa fii. Nu uita, nimic nu este intamplator!

descărcare (1)

 

Cum s-a schimbat viata mea de cand am cunoscut ingerii?

AM devenit o persoana extrem de pozitiva , vad numai frumosul din jur si din oameni ( mai stii cum eram la inceput?). Am inceput sa vad sincronicitatile peste tot , sa vad modalitatea minunata a Universului de a lucra pentru noi.

Am gasit barbatul pe care il visam si m-am casatorit cu el.

Am acel “job” facut din pasiune , cu program asa cum il vreau eu, cu vacante de cate ori vreau eu, fara sefi si fara ingrijorari.

Am invatat  sa las controlul si sa traiesc cu usurinta, sa stiu ca totul este spre binele meu si sa primesc toate lectiile cu acceptare si curiozitatea de a le intelege.

Simturile mele s-au deschis foarte mult si pot “vedea”, “simti” , primi mesajele ingerilor foarte clar. Ma pot conecta cu usurinta la energiile care exista intr-un spatiu sau intr-un om.

Meditez si ma bucur muuuuult mai mult de tot ce vad, mi-am refacut conexiunea cu Dumnezeu, cu natura, cu Lumea.
Ma simt mereu protejata si in siguranta si stiu ca totul va fi bine indiferent de toate provocarile momentului.

L-am regasit pe Isus , acum mult mai personal si mai real decat atunci cand eram mica. Acum il simt si pot sa ma scald in iubirea Lui ori de cat ori simt sa o fac.

Ma inteleg mult mai bine cu parintii si cu toti cei din jur. Stiu sa pun limite, am inceredere in mine , am relatii de calitate, nu ma mai enervez, nu mai am accese de furie ( decat daca e vorba de o eliberare profunda in terapie). Sunt mult mai constienta de mine , mai prezenta, mai ancorata in inima mea si stiu atat de multe lucruri care acum ma ajuta pe mine si pe ceilalti sa redobandim o stare de bine, de relaxare, de echilibru , de succes.

Sunt conectata cu mine si inteleg potentialul nelimitat pe care il am si il avem. Stiu ca totul este energie , stiu ca puterea intentiei si a inimii sunt uriase ! Stiu ca eu contribui la crearea realitatii mele. Nu mai sunt o victima.

Viata mea a cunoscut o transformare uriasa  de cand m-am deschis si am acceptat. Nu mai am nevoie de dovezi, de stiinta, de aprobarile altora ca sa stiu ca ei sunt reali si ca Dumnezeu este numai Iubire cu mine in fiecare clipa. Accept cu usurinta si binecuvantez criticile si sprancenele ridicate si nu simt nevoia sa demonstrez nimic . Imi traiesc bucuria si conexiunea , ma bucur si sunt recunoscatoare pentru ca pot acum sa fiu libera , sa fiu eu insami, sa deschid inimi…..sa contribui la transformarea vietilor celor care ajung la mine.

Stiu ca doar fiind eu insami si fiind un exemplu de om care face ceea ce predica, care lucreaza pentru a fi tot mai mult Iubire si Prezenta se poate schimba ceva. Ajung la mine doar cei pregatiti sa o faca si ma bucur enorm ca Dumnezeu imi trimite mereu mesaje, imbratisari, oameni atat de frumosi!

Si oamenii care au trecut prin cabinet sau pe la cursuri/meditatii marturisesc schimbari asemanatoare cu ale mele. Puteti vedea asta in sectiunea De la alte suflete marturie. Vietile lor au inflorit dupa ce au cunoscut si acceptat realitatea de dincolo de realitate.

SOD-1002-FeastoftheGuardianAngels-790x480

 

Hai la Seminarul “Comunicarea cu Ingerii, o realitate accesibila oricui in noua energie” din 21 iunie.  este o oportunitate si pentru tine de a deschide usa care mi s-a oferit mie acum cativa ani. Eu am fost autodidacta in mare parte si am muncit foarte mult singura . Acum ai la dispozitie informatii, energie la prima mana prin intermediul acestui Seminar. Gasesti informatii aici:https://www.facebook.com/events/183602735500429/

Si in 1-2 iulie ai ocazia de a invata direct de la ei sub ghidarea mea cum sa ii simti, sa le primesti mesajele, cum sa lucrezi indeaproape cu ei in viata ta de zi cu zi. Vei deschide usi catre o viata plina de miracole, de bucurie, de dorinte implinite. Iata linkul spre eveniment:  https://www.facebook.com/events/312877822495705/.

Ingerii sunt pentru toata lumea chiar aici , chiar acum !

 

Advertisements

Renasterea din Umbra

“Bai Liviu tu iti dai seama ca nicaieri nu e scris despre ce facem noi aici? Ca nimeni nu ne spune despre profunzimile astea? ”

A fost o saptamana intensa pentru mine. Targul din 1 aprilie , Open Heart Community Fair mi-a adus atat bucurie, implinire, lacrimi de recunostinta cat si lectii valoroase pe rani foarte vechi.

Asa cum obisnuiesc, ma bag in starea proasta cu totul si incep sa -mi pun intrebari. Cand ma poticnesc cer ajutor. Am facut-o si de data asta si am ajuns in aspecte ale umbrei mele de care nu eram constienta, aspecte legate de Arhetipuri despre care am tot vorbit si tinut cursuri intr-o perioada.
Ce e umbra? Acea parte din noi pe care am tot ignorat-o, pe care nu am vazut-o , anger-creativity_shadow-sidedespre care nu prea ni se spune mare lucru si care este alimentata cu cat nu o vedem, o ignoram ( adica ne ignoram starile si situatiile negative din viata care sustin umbra).

Ce sunt Arhetipurile? Tot parti ale noastre , ale inconstientului nostru pe care le activam tot timpul in viata noastra. Exemple sunt Arhetipul Mamei,al Inteleptei, al Calagarului, al Victimei etc…

 

In timpul lucrului intens cu mine din saptamana ce s-a incheiat am ajuns la o amintire pretioasa pe care o ignorasem : mica fiind ma simteam neinteleasa, nesustinuta, neimportanta pentru ca tot timpul nu conta parerea mea, eram cumva redusa la tacere, mi se interziceau lucurui fara sa inteleg de ce etc. Mi-a aparut foarte clar imaginea mea de acum multi ani plina de suparare, frustrare, furie care zicea parintilor ” Las ca o sa vedeti voi cine sunt sunt eu” . De la aceasta amintire o eliberare fantastica a avut loc in plan emotional, mental si fizic. Cu plans, cu tremurat , cu tot ce trebuie.

Aceasta perioada in care eu am zis destul de des acest motto al meu …creierul meu a preluat acest mesaj, emotionalul meu s-a incarcat cu acea furie si practic mi-am dat comanda sa ma leg de a le demonstra parintilor ca pot, ca merit, ca sunt. Si asa umbra a tot crescut ani de-a randul , facand toate acele lucruri prin care sa le demonstrez lor ceva si de fiecare data cand nu ieseau sa ma simt furioasa, dezamagita. Furia si dezamagirea tot pe mine erau pentru ma “tradam” si nu eram in stare sa le arat lor cine sunt eu asa cum ma legasem sa o fac. Nu suntem constienti ca facem asta, ca asta e cauza ci pur si simplu credem ca nu ne merge bine, ca viata e nasoala, ca oamenii sunt rai, tradatori , neseriosi, ca “asa e sa fie” etc- toate mecanisme de aparare si evitare. Si mai niciodata nu avem timp sa ne ocupa de noi si de starile noastre pentru ca treburile nu pot astepta.

Deci conjucturile de viata se repetau astfel incat eu sa am tot felul de mici nereusite considerate de mine mari, ca sa vad , intr-un final aceasta umbra din mine, sa eliberez aceasta furie de o magnitudine uriasa.

246284-sound-horizon-7th-story-mrchen-darkness-and-light

Cam asa se intampla cu umbrele...Poti sa adopti de exemplu, credinta ca nu poti, nu esti suficient de bun si sa iti imputernicesti Victima. Poti sa faci totul in spirit de sacrificiu, punand pe ceilalti pe primul loc si nevoile tale pe ultimul cu costul sanatatii, timpului, nervilor tai imputernicind astfel Martirul. Poti sa asculti de vocea care iti spune “puteai sa faci mai mult, mai bine, iar ai dat-o-n bara” impuernicindu-ti astfel, Criticul. Sunt multi, inclusiv eu, cei care inconstient fac aceste lucruri mascandu-le in tot felul de explicatii si justificari precum “e bine sa fii bun cu altii, lasa ca de unde dau imi vine etc”

 

Ce-am facut?

Am stat in dialog cu umbrele mele, cu Victima, cu Criticul, cu Martirul , le-am simtit starea si m-am abandonat ei, le-am intrebat de ce fac ceea ce fac in viata mea? Am acceptat si am zis, ok , nu te mai resping, acum pot sa ma relaxez stiind ca nu mai ai putere asupra mea si pot alege diferit. Decat sa simt frica aia in interior , acolo undeva in fundal si sa ma prefac ca nu e acolo, sa spun ca trece, ca sunt doar emotii, sa ma iau repede cu altele, mai bine ma uit la ea, intru in ea si ii dau voie sa fie. Imi recunosc astfel acea parte din mine, acea emotie reprimata care ma conduce si imi iau in felul asta puterea inapoi. E ca si cum zici “am trecut peste, am iertat” insa simti de fiecare data ca esti furios pe acelasi lucru, situatie si ignori.

E simplu? Nu , nu este. Este un proces plin de prezenta, autoobservare, introspectie, emotie si trairi puternice.

Am lucrat cu prietenul meu si terapeutul minunat din el pe aceste umbre si am ramas amandoi uimiti de cata profunzime si complexitate se ascunde in procesul de eliberare si vindecare, de cate aspecte, tipare ascundem fara sa avem habar….NImeni nu ne spune despe aceste profunzimi, despre cum umbrele joaca un rol important in existenta noastra , despre cum noi singuri, prin alimentarea lor ne legam, ne manifestam oameni, situatii neplacute care sa ne confirme dezechilibrele.

E nevoie de experienta proprie si e multa asumare, curaj, credinta..

Tu ? Ce stii despre umbrele tale? Stii ca secretul din spatele lor este un DAR pe hqdefaultcare ele ni-l fac? Stii ca odata acceptate ele nu mai au puterea asupa ta ci TU iti reiei puterea pe care le-ai cedat-o? 

Suntem intr-o perioada astrala in care toate aceste necunoscute, umbre, funduri ale fiintei sunt rascolite, sunt aduse la suprafata in noi si retraim emotii, stari, amintiri…care au rolul de a ne imputernci, de a ne curata si a ne readuc stralucirea Soarelui care suntem.

Multumiri sufletelor voastre care sunt dedicate cautarii de Sine si care si-au gasit curajul de a patrunde in abisalele bucati ale fiintei lor spre a se Imputernici.

Pentru tine, femeie…

Observ in mediul online foarte multe femei minunate care isi pun poze in diferite ipostaze dorind sa sugereze anumite stari precum – senzualitate, “sunt fericita”, “arat minunat”, “am incredere in mine”, ” uite ce bine ma simt” etc…

mask2Unele dintre femei sunt persoane pe care le stiu si stiu ca ceea ce arata este diferit de ceea ce este in viata reala sau in interior, altele , se simt ….energia ,ochii vorbesc de la sine. Pozele sunt un fel de ” ce as vrea sa fiu”-un ideal care ascunde in spate multa tristete, nesiguranta, lipsa de stima de sine si de valorizare….

Ce vreau sa spun? Ar fi minunat sa avem curajul sa ne vedem pe noi asa cum suntem , macar noi cu noi in casuta noastra….sa investigam mai profund ce credem despre noi, cum ne vedem, ce spunem sau gandim depre noi – in mod real, in mod sincer ….Partea a doua e – cum as vrea sa fiu, ce admir?  Este un exercitiu de introspectie, sinceritate, maxima autenticitate fara de care nu vom putea ajunge acolo unde “admiram in alta parte sau visam”.

Stiu ca sunt multe intamplari in spate, din copilarie si adolescenta, stiu ca exista multe programe si traume, rani inca deschise. Multe dintre noi am invatat despre noi ca nu suntem suficient de bune, de frumoase, de destepte, de cuminti, de….Credintele de baza in majoritatea cazurilor pe care le-am intalnit ( si nu ma exclud) sunt : nu merit, nu sunt suficienta, sunt un nimic/nimeni.

Desi credem asta despre noi in profunzime , pentru ca asta am inteles noi din felul in care am fost tratate, ni s-a vorbit, am fost educate, afisam cu totul altceva. Afisam poze cu noi sexy, ne ascundem sub o masca a sexualitatii /fetei rele crezad ca asa atragem. Da, multe dintre noi am invatat cumva, in timp, ca asta este puterea noastra – sexualitatea si o folosim. Atunci cand, insa, ni se fac avansuri, atragem barbati nepotriviti, remarci etc nu ne convine, ne aricim imediat si nu intelegem de ce ni se intampla….

Ne ascundem , de asemenea, sub masca fetei cuminti , destepte care in interior arde, clocoteste, care nu isi da voie sa simta, sa se expuna, sa fie senzuala, sa fie femeie. Si asta tot datorita a ceea ce am fost invatate, a ceea ce am absorbit …cand in casa sexualiatea a fost un tabu sau ceva exacerbat folosit.

Oricum ar fi….mi-ar placea sa indraznim mai mult sa fim noi insine, sa ne cautam cu adevarat, sa ne expunem asa cum suntem…sa intelegem ca nu e nimic in neregula cu felul in care suntem si ca este loc mereu de lucrat, de transformat..de echilibrat. Daca nu accept insa punctul in care ma aflu intai…nu am de unde porni. Daca neg ca ma ascund sub masca unor poze ce arata cu totul altceva decat sunt….atunci sa nu ma mir ca voi atrage ceea ce nu-mi doresc.

In cabinet plec mereu de la punctul 0- punctul actual- indiferent cat de dureros este, indiferent ca nu ai vorbit despre asta niciodata, ca nu ai vrut, nu ai putut, nu ai stiut, ti-e greu sa accepti…sa vezi. Daca nu recunoastem adevaratele credinte despte noi, adevarata parere despre noi, ranile cu care traim…nu putem nici sa vindecam, sa eliberam ceva, sa devenim femeia pe care o admiram (si ce admiram este tot in noi doar ca suntem inclinate sa vedem tot ce e mai rau intai…). let-your-light-shine.jpg

Este un indemn la autentic, la sinceritate, la acceptarea ta asa cum esti …in totalitate- daca doresti ca ceva in viata si in relatiile tale sa se schimbe. Intreaba-te, atunci cand afisezi o poza ” sunt eu asa cu adevarat? Ce vreau sa arat prin asta si de ce? Care este nevoia mea ascunsa pe care o indeplinesc prin aceasta poza?” Incepe sa fii tu ! Mastile se simt usor…si la un moment dat cad iar daca nu suntem constiente va durea mai mult decat e cazul.

Te imbratisez femeie frumoasa ! Ai grija de sufletul tau , acorda-ti mai mult spatiu, atentie, credit, valoare!

 

 

 

Tati si fiice-vulnerabilitatea vindecarii

A fi vulnerabil este una dintre cele mai grele “incercari” umane. Ne place sa ne ascundem sub zeci de masti, ziduri si “poze frumoase” pentru a nu vedea nimeni cat de speriati, slabi, tematori, tristi sau neincrezatori suntem in interiorul nostru, atunci cand stam numai noi, singuri acasa, fara sa ne vada cineva.

M-am surprins intr-o postura extrem de vulnerabila foarte recent…Eram in plin proces de vindecare a relatiei cu tatal meu ( care are mai mute straturi ce apar , fiecare, cand suntem pregatiti) si plansesem la amintirea unor lucruri, la constientizarea faptului ca mi-e greu sa il recuonosc, pe deplin ca si tata pentru ca un tata pentru mine inseamna sacralitate, dedicare, asumare, sprijin, incredere. Stateam asa, in fotoliul meu calatorind in interiorul meu, purtandu-mi discutiile cu el pentru a ma elibera si a vindeca aceasta rana si ca si cum mi-am iesit din trup m-am vazut….
Am vazut o femeie la treizeci si ceva de ani ghemuita pe un scaun care plange pentru ceva ce , aparent, demult e uitat sau trecut. Si parca mi-am zis : “ia uite-ma…ditamai femeia  redusa la un copil ce plange dupa tata “…ce vulnerabili suntem in astfel de momente…pe cine indraznim sa lasam langa noi in astfel de momente ? Sa ne vada cazuti, cum nu am vindecat poate, nici acum, lucruri din trecutul nostru, sa ne vada neputinta…umanitatea, simplitatea desavarsita a momentului, grandoarea ranii care sta deschisa in fata noastra.

Relatia dintre fiica si tata este una extrem de sensibila. La fel ca relatia dintre baiat si images-1mama. Eu sunt o fiica si atunci vorbesc pentru mine. Este o relatie care , aparent, poate sa fie in regula, poate sa fie buna dar la o privire mai adanca, mai serioasa in emotiile noastre putem observa ca nu e.
Poti sa ii scrii tatalui tau un mesaj in care sa ii spui ca ii multumesti ca iti este tata, ca il iubesti si ca esti recunoscatoare? Poti sa o faci din inima, cu pieptul plin de drag si cu lacrimi de iubire in ochi?  Incearca si fii constienta, atenta cand o faci …

Este posibil, asa cum mi s-a intamplat si mie, sa ma retina ceva ca si o mana care -mi spunea “nu” , “stop” …Era mana supararii din fetita din mine. Era furia , tristetea, tradarea-dezamagirea care zicea “nu, nu a fost tatal acela”….si am insirat apoi pe o foaie toate cele ce aveam sa ii spun, sa ii reprosez, pentru care sa judec sau sa fiu furioasa. Da, am facut-o pentru ca numai asa poti trece prin rana cu adevarat, numai asa poti sa eliberezi cu adevarat , din temnita aceea inchisa demult, tot ce sta intre tine si el; tot ce nu a fost spus, toate acele ziduri care nu sunt inca daramate, toate acele “stopuri” care se ridica ori de cate ori esti langa el sau ai vrea sa ii vorbesti. Oricat te-ai stradui sa ii spui “te iubesc” cu adevarat….nu o poti face pana ce nu eliberezi copilul din tine cu toate starile lui pe care este indreptatit sa le simta. Da-i voie….

Stiu ca mental intelegi motivele lui, viata lui, educatia lui, lipsurile lui insa asta nu inseamna ca emotional esti fericita cu el si cu tot ce a fost…asta nu inseamna ca fetitei din tine ii este bine asa.

Mi-am lasat lacrimile sa curga si starile sa ma inunde, am tipat imaginar si am spus tot ce le varstele respective nu am spus, am dat cu pumnii si mi-am trait vulnerabilitatea cu bucurie, cu implinire , cu drag…

IMG_0052.JPGSi am decis sa fiu si cu tine exact la fel de vulnerabila cum am fost cu mine, in fotoliul meu , cu ochii inlacrimati, la treizeci si ceva de ani , redusa la un copil mic ce isi plange relatia cu tatal….spre vindecarea ei. Petru ca , poate, nu am fost suficient de deschisa cu tine , de transparenta, asa cum mi-am dorit mereu sa fiu…si pentru ca e ok sa fii vulenerabila – este o mare putere , eliberare, calitate.  Pentru ca viata nu este doar despre a arata impecabil, a zambi frumos in fiecare zi, a fii cu bratele deschise non stop, a fi zen de dimineata pana seara….Viata este vulenrabila , complexa, frumoasa si noi suntem la fel….daca vom indrazni.

 

 

Ai nevoie de inima ta…nu mai fugi!

Fugim de sentimentele noastre, de emotiile noastre ca de foc…Fugim de ceea ce este inauntru de parca nu al fi al nostru.

Inca din copilarie invatam ca nu avem voie sau nu e bine sa plangi, sa fii furios, sa fii trist, sa nu iti convina ceva , sa te simti rau in vreun fel. In repetate randuri ni se neaga dreptul natural de a simti ceea ce este. Se intampla fie pentru ca am fi slabi, fie pentru ca ne-am face de ras, fie pentru ca “nu e bine sau nu e frumos”. Si inghitim si plangem infundat in perna inainte de culcare ori mai mult de atat, ne juram ca nu vom mai suferi niciodata, ca nu vom mai fi niciodata tristi, suparati, furiosi, “prosti” sau “slabi”.

Asociem emotiile noastre cu vulnerabilitatea, pe cele negative desigur. Asociem asta cu a fi raniti. Am vazut candva ca doare si nu ne-a invatat nimeni ce sa facem cu asta in afara de a reprima, de a ignora, de ” lasa fata ca trece, nu mai fi proasta”.

8611927909b246c3a025f1904c4747ccPas cu pas, cu fiecare inghititura amara a emotiei neexprimate, netraite , ne acceptate, inima noastra s-a inchis. A inceput sa ne fie frica, foarte frica sa mai simtim ceva care “doare”, care nu ne convine, care nu e pozitiv. Cu exceptia momentelor cand poti sa simti asta fata de altcineva, plasand vina, acuza, “mata in curtea vecinului” . Atunci putem sa fim furiosi si sa aruncam cu tot felul de emotii ( energii ) in afara. Ghci ce? In tine dai prima oara. Si mai mult, pe tine esti furios de fapt, doar proiectezi acea furie in exterior pe cineva care este acolo in acea situatie ca sa iti arate tot tie unde sa te uiti in interior.

Dar nu o faci. Nu te uiti in interior niciodata. Nu ai timp, ti-e frica, nu vrei si deja ai sute de mecanisme de aparare sub forma de scuze, evitari, negari. A! Si furia este doar emotia de suprafata, sub ea stau de fapt alte minunate stari si rani pe care le-ai indesat bine de tot in sacul inimii tale. Cand esti furios, daca te-ai opri 2 minute sa te intrebi : “ce simt , de fapt, acum ?” ai realiza ca e cu totul altceva ….neputinta, abandon, jena, frica etc.

Asociem emotiile pozitive cu niste extreme. Credem ca bucuria sau fericirea inseamna acele varfuri de extaz pe care le cautam ca pe un drog. Nu este asa. Starea de echilibru inseamna pace, bucurie constanta, stare de umplere interioara si bine in fiecare zi. Si nu este plictisitor daca asta te gandesti, din contra.

Atat de amortiti suntem in interior, atat de ocupati si obositi ca nu mai simtim nimic. Decat furie si lehamite pe alocuri.

Inima ta sangereaza, copilul din tine urla, emotiile tale clocotesc….undeva acolo sub toate negarile, sub toate mecanismele intleigente pe care ti le-ai fabricat. Zidul se simte deja de la o posta si il poarta chiar si invatatorii zilelor noastre. Suntem inconjurati si vom mai fi de falsii profeti, de oameni inteligenti ,ce au cunoastere si pentru omul care nu a lucrat cu el, nu isi foloseste discernamantul, nu e conectat in inima , va deveni un invatator caruia sa ii soarba fiecare cuvant.

Inima este cea care iti va spune , chiar daca soptit, cu cine ai de-a face. Daca tu insuti reusesti sa o deschizi, sa simti, atunci va fi mult mai simplu sa stii/simti ceea ce mentalul nu stie sa iti arate.
Mai este parte din proces si cultivarea starii de prezenta, de observare pentru a-ti rafina simturile, receptivitatea, deschiderea.

Oare ce iti pot face acele emotii  de care fugi asa de speriat ? Oare te vor omori? Oare nu este mai rau sa traiesti amortit, numai in mintea ta, rece si destept …si atat? Ori sa iti spui zilnic ca esti bine, ca nu ai nimic, sa te prefaci umplandu-ti orele cu ganduri mincinoase doar pentru a nu simti un pic de tristete, pentru a nu te vedea clar, curat asa cum esti ?

Oare nu e minunat cand stai cu tine , prezent, primitor, deschis si dai voie sa simti, iti dai voie sa fii viu? Emotiile tale sunt ale tale si nu pleca nicaieri, nu ti le ia nimeni….ele raman acolo sub zid iar tu te indrepti zi de zi catre nefericire, catre confuzie, haos, singuratate, chiar depresie…

863_0.jpgEmotiile tale care vorbesc despre tine, despre traumele tale, despre nevoile tale, despre copilul din tine, despre sufletul tau….sunt acolo. Imbratiseaza-le , intampina-le, nu mai fugi de ele, nu te vor manca. In cel mai rau caz te va durea nitel….nu-ti va conveni cateva minute sau ore, vei iesi din starea de amorteala sau de zen inhipuit…atat. Dupa care…vei renaste. Desigur, pas cu pas, in propriul proces de lucru interior, singur sau asistat, dupa nevoie. Faptul ca ai stat de trei ori cu furia ta si ai plans sau ca tipat mental la tatal tau care nu ti-a oferit iubire nu inseamna ca totul e bine, ca s-a rezolvat , ca ai mai bifat ceva. Este un proces continuu si uneori mult mai profund decat poti singur sa mergi.

Cel aflat in povestea lui nu vede ceea ce cineva de langa el poate sa vada. E posibil ca zidurile, negarea, mecanismele sa nu iti dea voie si tu sa te opresti pur si simplu la mijloc de drum….sa asculti de vocea aia care iti spune – “nu are rost sa te duci acolo, de ce te mai intorci undeva unde oricum nu mai conteaza?,  la ce-ti foloseste sa te duci din nou acolo ?  ” ai lucrat deja aici , esti bine” , ” nu poti,  stai cuminte in banca ta” etc Cedezi….ramai cu portile inimii inchise  si viata ta merge pe acelasi fagas confuz, dureros, plin de tristete, lehamite, furie.

Insa te vei onora, te vei imbratisa, vei fi pentru prima oara prezent cu tine, cu inima ta, cu sufletul tau atunci cand, cu adevarat, vei sta acolo, in profunzime. Iti vei da voie sa te vezi, sa te cunosti, sa fii….Vei face un pas , cu adevarat, catre tine.  Este de o mie de ori mai pretios, mai satisfacator, mai viu si mai plin sa simti ….decat sa nu. Elieberarea, constintizarea, starea pe care o ai atunci cand te vezi cu adevarat si nu mai negi, nu mai eviti….face toti banii. Chiar si daca doare un pic, face toti banii!

Mintea ta nu mai poate, corpul tau nu mai poate….ele au nevoie de inima ta! Da-i voie sa se deschida si sa reverse ceea ce ai alungat atat vreme….da-i voie sa se faca auzita si da-ti tie voie sa o vezi, sa o intampini, sa o imbratisezi, sa nu mai fugi.

Nu mai fii o victima, ia-ti inima inapoi!

 

 

 

Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista

Buna dragilor.
As vrea sa va spun astazi despre oamenii care au reusit si reusesc sa isi schimbe vietile avand acea motivatie interioara puternica ce ii impinge in fiecare zi spre a cerceta, cauta, intelege si aplica.
Motivatia este a ta si nu poate fi data de exterior. Ea apare de obicei atunci cand te-ai saturat, cand ai ajuns intr-un punct in care nimic nu mai merge, atunci cand te doare prea tare , cand iti e prea greu sau esti deja, prea confuz. UNeori apare si din curiozitatea si dorinta de a creste fara neaparat sa fie vorba de o suferinta in spate.
bqgijjnimaept_qEu zic – daca nu esti suficient de motivat sa cauti cu toata fiinta ta, sa fii dispus sa faci orice e necesar, sa investesti timp si atentie pentru tine, transformara ta, binele tau , inseamna ca nu te doare suficient de mult si inca vrei sa o taraganezi, sa te doara, inca ai beneficii ascunse de pe urma suferintei tale ( de obicei atentia celorlalti)
Cunosc oameni care sunt insetati de a se intelege pe ei , nu neaparat cu resurse financiare mari dar cu motivatie, perseverenta, implicare, credinta. Acesti oameni vor si lucreaza constant pentru a se imbunatati pe ei, pentru a se intelege si a schimba ceva in ei chiar daca le este greu uneori, chiar daca “nu au timp”, chiar daca ” au probleme multe”, “copii mici ” , “serviciu solicitant”. Ei VOR si inteleg rostul.
Stiu si oameni care au toate resursele – inteligenta, bani, oamenii si situatiile potrivite , sunt intr-un punct negru al existentei lor si totusi….nu pot trece de mecanismele lor de aparare, de Ego, de “eu sunt tare, nu am nevoie de ajutor, ma descurc singur” etc. Nu sunt pregatiti.
Mai sunt oamenii care incep drumul punandu-si speranta in cel care le este ghid /terapeut. Asteapta de la el izbavirea si nu realizeaza ca aceasta nu poate veni decat din interiorul lor. Dupa cum ziceam, motivatia este doar una interioara si orice ar zice cineva, oricat ar incerca sa te convinga , daca tu nu esti convins ca vrei sa fii bine atunci nu vei fi. Si vei renunta la mijloc de drum. Pentru ca terapeutul tau nu te-a facut bine asa cum sperai. Te-ai amagit si ai lasat puterea ta altcuiva, din nou si, astepti de fiecare data, ca acel cineva sa te covinga, din nou despre vindecarea ta.  Este treaba ta sa te convingi, singur.
Oare de ce oameni care sunt in Italia, in Belgia, in Cluj, in Dubai, in Galati pot sa participe la fiecare sedinta programata ( online)  si sa isi faca temele, sa aplice cele invatate in sedinte indiferent de job, familie, responsabilitati zilnice si cineva care, este in Bucuresti, are tot ce-i trebuie …nu o face?
Oare cum se face ca cel care vrea cu adevarat primeste si banii si timpul si se creeaza toate circumstantele sa ajunga la terapie si altul se impiedica iar si iar? Am avut clienti care au primit fix sumele de care aveau nevoie atunci cand au programat o sedinta (stiind ca au nevoie de ea si neavand resursele) , care au primit invoire de la serviciu sau s-a intamplat de-asa natura ca au putut pleca mai devreme, care au gasit persoana cu care sa lase copiii cand nici nu se gandeau ca ar exista una etc. Pentru ca nu a stat nimic in calea dorintei lor de a se cunoaste pe ei si de a lucra cu ei insisi.
Am avut chiar o clienta care si-a dorit sa inceapa terapia si a primit cadou patru sedinte in avans nevenindu-i sa creada cum lucreaza Universul.
Cum de unii oameni ajung din orase ale tarii in fiecare saptamana sau luna la un curs sau la niste sedinte indiferent de circumstantele de acasa si cei care sunt aproape nu o fac?
Care e factorul comun ?
Eram studenta si timp de doi ani am mers la terapie sedinta de sedinta , fara scuze, fara intarzieri, fara a ma plange. Apoi timp de un an , avand setea de cunoastere deja deschisa au aparut in calea mea toti oamenii, s-au creat toate oportunitatile ca eu sa pot invata , ca eu sa pot primi e aveam nevoie. Iar eu am primit, am aplicat, am lucrat zi de zi cu constiinciozitate , curiozitate, implicare. Pana la urma e vorba despre mine si viata mea, despre linistea mea interioara.
Si acum stiu ca indiferent ca de “imposibil” pare ceva – ca mintea zice ca n-ai , ca nu se poate etc- acel ceva se va implini daca am incredere , imi pun intentia si las Universul sa lucreze.
Si indiferent cat de greu a fost procesul pe alocuri, de cate zile de plans si de durere interoara am avut, de cat de confuza m-am simtit uneori sau chiar rau fizic , a meritat si merita. Setea , curajul si curiozitatea mea, credinta si implicarea mea nu s-au oprit niciodata din a ma conduce catre mine.  Si cunosc astfel de oameni care imi sunt prieteni, care imi sunt clienti si pentru care am admiratia si in acelasi timp, bucuria de a le fi alaturi.
handheartcloudsflare-1
Imi amintesc de o clienta care a ajuns in punctul in care i-am zis ca e nevoie sa mergem exact acolo unde o doare, exact in disperarea aia si plansul ala care se repeta in viata ei. A zis ca nu vrea sa se mai intoarca acolo, ca e prea greu si ca vrea sa lase in urma acele lucruri. Si eu am raspuns : atunci nu esti pregatita sa te vindeci. Inca nu te doare cu adevarat.
Dur sau nu, asta este realitatea. Nu putem ocoli, sterge, evita consolandu-ne din mental cu ideea ca “am trecut peste”, “am rezolvat”, “am last in urma” . Daca situatia, starea apare iar si iar inseamna ca nu ai rezolvat nimic  ci doar vrei sa crezi asta pentru ca ti-e teama sa iti vezi monstruletii din dulap.
Ei, cand esti dispus sa ii vezi , sa ii cunosti, sa vorbesti cu ei, sa ii scoti afara din dulap si nu mai stai in scuze  atunci esti pregatit. Atunci va aparea profesorul. Cand
vei ajunge sa zici : de abia astept urmatoarea provocare, abia astept sa vad cine sunt cu adevarat si nu doar sa o zici ci sa te arunci in tine…atunci esti pregatit sa iti schimbi , cu adevarat viata si situatia in care te afli.
Pana atunci …sunt scuze, multe cursuri si carti citite fara aplicare reala,  multe evenimente la care pariticipam fara sa luam ceva cu noi , cu adevarat, multa vorba si putina actiune/motivatie/implicare reala.

Draga mama, dragi parinti…

            Draga mama, te-ai gandit atunci cand ti-ai dorit un copilas de ce il vrei ? De ce il doresti in viata ta? Stii tu oare ca acel copilas nu este al tau , ci al Creatorului intai? Te-ai gandit ce inseamna o viata in pantecul tau ? Ce inseamna sarcina , nasterea si trairea dintre ele?
            Cum te-ai simtit atunci cand m-ai purtat in pantecul tau ? Cat de des mi-ai vorbit frumos , cat de des mi-ai cantat si mi-ai transmis iubire? Cat de mult m-ai simit cu adevarat acolo, crescand inlauntrul tau? Ai stat tu oare vreodata sa ma simti? Sa te minunezi de miracolul ce-l porti in tine? Ai stat vreodata sa traiesti cu lacrimi in ochi minunea care ti se intampla? Ai realizat ca esti creatoare, ca treci printr-un proces divin, magic, transformator?
           M-ai purtat in cele 9 luni cu grija? Cu dorinta de a ma intelege, de a ma simti, de a trai impreuna aceasta calatorie? Te-ai gandit cum e mai bine sa fii, daca ar fi bine pentru mine sa lucrezi si tu cu tine, pentru eiberarea fricilor tale si traumelor tale? Te-ai gandit cum ar fi mai bine sa ma aduci pe lume? Cum sa faci sa pastram legatura noastra sacra intreaga, neatinsa de maini straine? download.jpg
            Mai tarziu apoi, te-ai intrebat vreodata daca am dreptate cu adevarat ? Daca, poate, dorintele mele sunt reale si merita sustinere si acceptare? Te-ai gandit ca poate, si eu am trairi, emotii , stari , vise neimplinite ? Si ca poate, as vrea ca tu sa mi le asculti, sa mi le mangai, sa mi le cresti sustinandu-ma?
Ti-ai pus vreodata intrebarea : copilulului asta ii este cu adevarat bine? Il ascult destul? Il mangai destul? Il alint destul? Ii sunt aproape asa cum el are nevoie? Oare ce are nevoie el cu adevarat pentru a fi fericit?
Sunt si acum uimita cum mamele nu stiu lucruri elementare despre copiii lor, ce nu le place sa manance, ce adora , ce le provoca frica etc. Cat de neatente si putin preocupate de relatia dintre ei sunt.
          Oare talentele lui si inclinatiile lui ii aduc fericire cu adevarat si eu ar trebui sa i le cultiv mai mult? Te-ai gandit ca poate, Dumnezeu stie de ce m-a lasat pe Pamant si ca El a avut incredere in mine de la inceput? Tu de ce nu ai avut? TU de ce nu te-ai gandit ca dorinta mea de a fi liber, de a ma exprima liber si creativ este cu un rost si nu acela de a te innebuni pe tine? Te-ai gandit ca poate, si tu ai ceva de invatat de la mine? Ca poate, uneori, ar fi bine sa lasi totul si sa te joci cu mine, sa ma intrebi, cu interes real , ce imi place, ce imi doresc, cum vad eu lumea?
         Ma intreb acum, mare , adult fiind, cu suflet plin de cicatrici ale trecutului, cate din toate aceste intrebari trec prin fiinta parintelui? Cat interes real, simtit, curat are parintele pentru copilul sau, pentru a-l cunoaste sincer si a-l susine in toate?
         Unde se opreste proiectarea fricilor, dorintelor, propriilor rani pe copiii nostri? Cand ne trezim la realitatea deloc placuta a faptului ca facem copii pentru ca trebuie, pentru ca asa sta treaba de cand ne stim sau pentru ca vrea altcineva ori ca sa ne proiectam propriile frici si neimpliniri, sa avem un ajutor la batranete?
images1
     Spun toate astea pentru ca am fost copil, am trait atatia ani cu tarele parintelor mei inradacinate in fiinta mea. Am lucrat si inca mai lucrez sa ma eliberez de aceste rani ale lor, frustrari, asteptari, proiectii, dorinte care m-au transformat, fara sa-mi dau seama, in altcineva. In persoana care seamana prea mult cu ei si prea putin cu mine.
       Acum realizez ca in mine a trait mereu mama mea si eu. Si de cele mai multe ori ea a fost cea care mi-a condus emotiile, trairea, comportamentul, exprimarea.  Indirect , prin toate fricile , rusinile, confuziile ei.
        Pe ea o aud atunci cand ma uit in oglinda ” nu iti sta bine tie asa, e prea stramta rochia asta ori e prea scurta”, “Nu iti mai prinde parul asa ca nu iti sta bine”, iar tot ce aud eu este ” nu esti frumoasa, ar trebui sa iti fie rusine de cum arati, ai un corp cam uratel”. Ea rasuna in mintea si in inima mea ori de cate ori ma privesc , de cate ori sunt in intimitate , de cate ori mi-e greu sa ma exprim asa cum simt ca si cum m-ar tine de gat , m-ar tine de puterea mea, m-ar tine de emotiile mele impiedicandu-le sa iasa afara in lume. Aroape ca si cum ar spune ” daca eu nu am fost libera si fericita de ce sa fii tu? Taci si fa cum iti spun , eu stiu mai bine pentru tine”.  Rusinea si programele ei sunt prea puternice,, iar eu prea mica si prea necoapta, cu prea putina incredere in mine ca sa spun “GATA”, “TACI”, ” SUNT ADULTA”, nu te mai ascult!
754500732c81f4352352174585e95f56
        Suntem familii goale, suntem roboti in lumi paralele, suntem galaxii diferite. Parintii plini de ranile parintilor lor ,iar noi, rebeli, suparati, frustrati, necomunicativi, ne uram parintii si ii invinovatim ca nu au stiut mai bine. Suntem la ani lumina distanta de noi insine, de adevarata relatie intre parinte si copil.
        Copilul a devenit o problema de care vrem sa scapam cat mai repede dandu-i tableta, telefonul, ducandu-l la mac sau amagindu-l cu dulciuri. Suntem prea obositi si robotizati ca sa mai simtim , ca sa ne mai dorim vreo conexiune reala cu copiii nostri si cu noi insine.
           Am uitat ca ei sunt intai, ai lui Dumnezeu si apoi ai familiei in care au venit si am uitat ca ei vin aici deja perfecti, ca sarcina este un dar divin , ca nasterea este un moment de sarbatorire, de implinire, de comuniune si traire profunda, ca viata care vine este o bucurie, un maestru, un potential urias ce are doar nevoie de iubire si sustinere…
Draga mama, te iert si te iubesc. Aleg astazi sa ma eliberez de tine !

Tag Cloud