…din inima, cu suflet

Posts tagged ‘parinti’

Draga mama, dragi parinti…

            Draga mama, te-ai gandit atunci cand ti-ai dorit un copilas de ce il vrei ? De ce il doresti in viata ta? Stii tu oare ca acel copilas nu este al tau , ci al Creatorului intai? Te-ai gandit ce inseamna o viata in pantecul tau ? Ce inseamna sarcina , nasterea si trairea dintre ele?
            Cum te-ai simtit atunci cand m-ai purtat in pantecul tau ? Cat de des mi-ai vorbit frumos , cat de des mi-ai cantat si mi-ai transmis iubire? Cat de mult m-ai simit cu adevarat acolo, crescand inlauntrul tau? Ai stat tu oare vreodata sa ma simti? Sa te minunezi de miracolul ce-l porti in tine? Ai stat vreodata sa traiesti cu lacrimi in ochi minunea care ti se intampla? Ai realizat ca esti creatoare, ca treci printr-un proces divin, magic, transformator?
           M-ai purtat in cele 9 luni cu grija? Cu dorinta de a ma intelege, de a ma simti, de a trai impreuna aceasta calatorie? Te-ai gandit cum e mai bine sa fii, daca ar fi bine pentru mine sa lucrezi si tu cu tine, pentru eiberarea fricilor tale si traumelor tale? Te-ai gandit cum ar fi mai bine sa ma aduci pe lume? Cum sa faci sa pastram legatura noastra sacra intreaga, neatinsa de maini straine? download.jpg
            Mai tarziu apoi, te-ai intrebat vreodata daca am dreptate cu adevarat ? Daca, poate, dorintele mele sunt reale si merita sustinere si acceptare? Te-ai gandit ca poate, si eu am trairi, emotii , stari , vise neimplinite ? Si ca poate, as vrea ca tu sa mi le asculti, sa mi le mangai, sa mi le cresti sustinandu-ma?
Ti-ai pus vreodata intrebarea : copilulului asta ii este cu adevarat bine? Il ascult destul? Il mangai destul? Il alint destul? Ii sunt aproape asa cum el are nevoie? Oare ce are nevoie el cu adevarat pentru a fi fericit?
Sunt si acum uimita cum mamele nu stiu lucruri elementare despre copiii lor, ce nu le place sa manance, ce adora , ce le provoca frica etc. Cat de neatente si putin preocupate de relatia dintre ei sunt.
          Oare talentele lui si inclinatiile lui ii aduc fericire cu adevarat si eu ar trebui sa i le cultiv mai mult? Te-ai gandit ca poate, Dumnezeu stie de ce m-a lasat pe Pamant si ca El a avut incredere in mine de la inceput? Tu de ce nu ai avut? TU de ce nu te-ai gandit ca dorinta mea de a fi liber, de a ma exprima liber si creativ este cu un rost si nu acela de a te innebuni pe tine? Te-ai gandit ca poate, si tu ai ceva de invatat de la mine? Ca poate, uneori, ar fi bine sa lasi totul si sa te joci cu mine, sa ma intrebi, cu interes real , ce imi place, ce imi doresc, cum vad eu lumea?
         Ma intreb acum, mare , adult fiind, cu suflet plin de cicatrici ale trecutului, cate din toate aceste intrebari trec prin fiinta parintelui? Cat interes real, simtit, curat are parintele pentru copilul sau, pentru a-l cunoaste sincer si a-l susine in toate?
         Unde se opreste proiectarea fricilor, dorintelor, propriilor rani pe copiii nostri? Cand ne trezim la realitatea deloc placuta a faptului ca facem copii pentru ca trebuie, pentru ca asa sta treaba de cand ne stim sau pentru ca vrea altcineva ori ca sa ne proiectam propriile frici si neimpliniri, sa avem un ajutor la batranete?
images1
     Spun toate astea pentru ca am fost copil, am trait atatia ani cu tarele parintelor mei inradacinate in fiinta mea. Am lucrat si inca mai lucrez sa ma eliberez de aceste rani ale lor, frustrari, asteptari, proiectii, dorinte care m-au transformat, fara sa-mi dau seama, in altcineva. In persoana care seamana prea mult cu ei si prea putin cu mine.
       Acum realizez ca in mine a trait mereu mama mea si eu. Si de cele mai multe ori ea a fost cea care mi-a condus emotiile, trairea, comportamentul, exprimarea.  Indirect , prin toate fricile , rusinile, confuziile ei.
        Pe ea o aud atunci cand ma uit in oglinda ” nu iti sta bine tie asa, e prea stramta rochia asta ori e prea scurta”, “Nu iti mai prinde parul asa ca nu iti sta bine”, iar tot ce aud eu este ” nu esti frumoasa, ar trebui sa iti fie rusine de cum arati, ai un corp cam uratel”. Ea rasuna in mintea si in inima mea ori de cate ori ma privesc , de cate ori sunt in intimitate , de cate ori mi-e greu sa ma exprim asa cum simt ca si cum m-ar tine de gat , m-ar tine de puterea mea, m-ar tine de emotiile mele impiedicandu-le sa iasa afara in lume. Aroape ca si cum ar spune ” daca eu nu am fost libera si fericita de ce sa fii tu? Taci si fa cum iti spun , eu stiu mai bine pentru tine”.  Rusinea si programele ei sunt prea puternice,, iar eu prea mica si prea necoapta, cu prea putina incredere in mine ca sa spun “GATA”, “TACI”, ” SUNT ADULTA”, nu te mai ascult!
754500732c81f4352352174585e95f56
        Suntem familii goale, suntem roboti in lumi paralele, suntem galaxii diferite. Parintii plini de ranile parintilor lor ,iar noi, rebeli, suparati, frustrati, necomunicativi, ne uram parintii si ii invinovatim ca nu au stiut mai bine. Suntem la ani lumina distanta de noi insine, de adevarata relatie intre parinte si copil.
        Copilul a devenit o problema de care vrem sa scapam cat mai repede dandu-i tableta, telefonul, ducandu-l la mac sau amagindu-l cu dulciuri. Suntem prea obositi si robotizati ca sa mai simtim , ca sa ne mai dorim vreo conexiune reala cu copiii nostri si cu noi insine.
           Am uitat ca ei sunt intai, ai lui Dumnezeu si apoi ai familiei in care au venit si am uitat ca ei vin aici deja perfecti, ca sarcina este un dar divin , ca nasterea este un moment de sarbatorire, de implinire, de comuniune si traire profunda, ca viata care vine este o bucurie, un maestru, un potential urias ce are doar nevoie de iubire si sustinere…
Draga mama, te iert si te iubesc. Aleg astazi sa ma eliberez de tine !
Advertisements

Cand devii parintii tai…

Nimic nu se compara cu experienta, cu a trai intreg procesul de cunostere proprie. Nimic nu se compara cu acel moment in care intelegi, constientizezi dupa luni sau ani de intrebari si cautari.

Imi vine in minte poza aceea cu icebergul, foarte mult in apa si doar un varf afara, vazut. Este analogia perfecta pentru ceea ce suntem si noi ca fiinte. Putin se vede, mult este in nevazut.

psihologie-transpersonala.pngTraim , unii constient , atent, prezent , altii intr-o semiconstienta. Daca e sa vorbesc strict psihologic, suntem cu totii constienti de ceea ce stim, de starea de veghe ( treaza, de peste zi). Credem ca asta suntem noi – ceea ce gandim, gandurile noastre, ceea ce simtim, emotiile, starile noastre si comportamentul nostru. Credem ca asta e tot. Cu exceptia faptului ca nu e nici macar jumatate din ceea ce suntem cu adevarat.

Purtam in subconstient si inconstient atat de multe programe, tipare, credinte , atat de multe treburi subtile , nevazute, neconstientizate incat e o continua provocare sa te cunosti pe tine.

Poate ca stiti acea dorinta a voastra de a nu vrea sa fiti precum parintii vostri, unii dintre voi, de a nu vrea sa repetati povestea lor. Si eu am zis asta si am si crezut multa vreme ca nu o fac. Mai ales dupa ce m-am “trezit”. De cand lucrez cu mine am vindecat atatea aspecte ale fetitei interioare, femeii, laturii masculine, arhetipal, pe neam etc….incat ai putea zice ca sunt vindecata 🙂 Imi vine sa rad cand scriu asta. Nu glumeam cand spuneam ca e un proces de o viata sa te cunosti pe tine, sa te regasesti, realiniezi cu ceea ce esti cu adevarat.

Avem de multe ori impresia ca suntem mai buni, mai altfel…mai ales cand suntem “spirituali” si meditam, mergem la cursuri, citim. NU este un adevar absolut. Si asta o traiesc pe pielea mea cu fiecare piatra intoarsa, trauma sau credinta vazuta, acceptata, vindecata.

Suntem mai mult decat credem parintii nostri. Devenim ca ei tot mai mult si mai pe nesimtite odata ce inaintam in varsta. Nu ne dam seama. Habar nu avem cand se strecoara in noi si in viata noastra acele ganduri, imagini, actiuni, gesturi, tipare care imita perfect , poate cu mici diferente, pe cele ale mamei sau tatalui nostru.
Inconstientul este o forta extraoridinara, fascinanta de unde ies atat de multe incat sunt inca uimita.
Te incurajez sa fii acum mai atent un pic la tine, la cum esti, la ce ai devenit, la ce si cum gandesti sau actionezi si sa vezi , sincer, cat de mult semeni cu parintele de acelasi sex. Nu e o chestie nici de negat , nici de speriat, doar este.

Asa ca, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa il accepti. SI eu m-am trezit tam , nisam cum ma uitam la mine tot mai mult cu negare, cu suparare, cu nemultumire, mai ales vizavi de trupul meu. Si mai ales ca de la un moment dat incoace el a inceput sa fie ….mai voluminos. Eu nu ma stiam asa. Si usor , usor am realizat ca nu imi mai place de mine. Am cautat motive, cauze, am intrebat, am lucrat pe o gramada de frici , de emotii, de situatii care mai de care. Si tot nimic.
Am acceptat la un moment dat ca sunt asa cum sunt si am zis Doamne imi doresc doar sa inteleg cauza, sa aflu ce se intampla in interiorul meu de fapt. Si cum Dumnezeu e minunat , a si venit cu raspunsul, intr-o discutie aleatorie, la telefon , cu un prieten. Asa , pur si simplu. AM inteles intr-o ora cat n-am inteles in tot timpul in care ma tot intrebam.

Deveneam mama mea. Incet si sigur. O multime de proiectii si frici ale ei, o multime de photo-6.pngdorinte refulate pe care le avea au ajuns …la mine inca din burta. Acolo, in burta ei, in timpul sarcinii, frica. S-a intamplat ceva atunci cu ea si in relatia ei cu tata, cu sotul ei care a schimbat dinamica dintre ei. S-a intamplat ceva acolo care a determinat , inconstient, bineinteles, ca eu sunt vinovata, ca eu trebuie sa ma rusinez de mine si ca eu voi repeta astfel tiparul relatiei lor in relatiile mele. Asa ca am trecut la treaba si am dat acest val al iluziei deoparte, am meditat si am cerut , am hotarat apoi ca eu nu sunt resposabila pentru relatia lor , ca eu vreau ca orice tipar al lor sa inceteze a se mai manifesta in mine si in relatiile mele. Le-am comunicat , mental, “gata, pana aici, rezolvat-va propriile lucruri nerezolvate si nu le mai proiectati pe mine “.

Asta ma duce cu gandul la un video pe care l-am vazut curand in care se explica , cum, intr-o familie  , unul dintre copii va fi cel care va prelua si manifesta toate problemele acelei familii, devenind oaia neagra, cel rebel, pedepsit, neinteles. Vai ce m-am mai recunoscut aici. Tot ceea ce parintii nu si-au rezolvat, chiar si bunicii daca s-a crescut cu ei, tot ceea ce ei nu isi asuma, nu vor sa vada, nu isi regleaza , paseaza inconstient asupra copilului care va arata/manifesta toate acestea fiind un copil , sa zicem, neascultator.:)

Si iata cum , vorbesti, gandesti si actionezi, t modelezi fizic, mental si emotional, fara ca macar sa iti dai seama , ca si parintii tai. Sunt atat de puternice toate acele credinte , tipare , emotii subtile pe care le preluam, din generatie in generatie, pe care le asimilam si care se manifesta prin noi, iar si iar….Ajungem sa traim cumva stiind sau simtind ca nu suntem noi insine, ca ceva nu e la locul sau in interiorul nostru. Ajungem sa nu mai facem ce ne placea, sa nu mai fim cum eram, sa ne pierdem din multe ale noastre si nici macar nu ne dam seama. Si culmea, o parte din toate astea se intampla datorita transmiterii si preluarii inconstiente de programe, tipare, credinte de la parinti. Inca din sarcina. Da, da, sa nu credeti ca nu conteaza ce face mama, cum se simte ea, ce gandeste, ce traieste, la fel si tatal, cat copilul este in burta. Conteaza foarte mult.

Asa ca va indemn sa va uitati mai atent la voi si vietile voastre, la parintii vostri, la tiparele create acolo si la tot ce ati invatat. Procesul de regasire/vindecare/realiniere/ este de durata, este migalos, este continuu si plin de surprize. Daca doresti sa fii cu adevarat Tu, sa te regasesti cu adevarat, sa devii acea fiinta echilibrata, armonioasa, fericita mergi pe drumul asta, pas cu pas, curajos, cu incredere si perseverenta. Totul iese la iveala si toate constientizarile apar atunci cand iti doresti cu adevarat sa stii cine esti 🙂

 

 

Tag Cloud