…din inima, cu suflet

Posts tagged ‘inima’

Ai nevoie de inima ta…nu mai fugi!

Fugim de sentimentele noastre, de emotiile noastre ca de foc…Fugim de ceea ce este inauntru de parca nu al fi al nostru.

Inca din copilarie invatam ca nu avem voie sau nu e bine sa plangi, sa fii furios, sa fii trist, sa nu iti convina ceva , sa te simti rau in vreun fel. In repetate randuri ni se neaga dreptul natural de a simti ceea ce este. Se intampla fie pentru ca am fi slabi, fie pentru ca ne-am face de ras, fie pentru ca “nu e bine sau nu e frumos”. Si inghitim si plangem infundat in perna inainte de culcare ori mai mult de atat, ne juram ca nu vom mai suferi niciodata, ca nu vom mai fi niciodata tristi, suparati, furiosi, “prosti” sau “slabi”.

Asociem emotiile noastre cu vulnerabilitatea, pe cele negative desigur. Asociem asta cu a fi raniti. Am vazut candva ca doare si nu ne-a invatat nimeni ce sa facem cu asta in afara de a reprima, de a ignora, de ” lasa fata ca trece, nu mai fi proasta”.

8611927909b246c3a025f1904c4747ccPas cu pas, cu fiecare inghititura amara a emotiei neexprimate, netraite , ne acceptate, inima noastra s-a inchis. A inceput sa ne fie frica, foarte frica sa mai simtim ceva care “doare”, care nu ne convine, care nu e pozitiv. Cu exceptia momentelor cand poti sa simti asta fata de altcineva, plasand vina, acuza, “mata in curtea vecinului” . Atunci putem sa fim furiosi si sa aruncam cu tot felul de emotii ( energii ) in afara. Ghci ce? In tine dai prima oara. Si mai mult, pe tine esti furios de fapt, doar proiectezi acea furie in exterior pe cineva care este acolo in acea situatie ca sa iti arate tot tie unde sa te uiti in interior.

Dar nu o faci. Nu te uiti in interior niciodata. Nu ai timp, ti-e frica, nu vrei si deja ai sute de mecanisme de aparare sub forma de scuze, evitari, negari. A! Si furia este doar emotia de suprafata, sub ea stau de fapt alte minunate stari si rani pe care le-ai indesat bine de tot in sacul inimii tale. Cand esti furios, daca te-ai opri 2 minute sa te intrebi : “ce simt , de fapt, acum ?” ai realiza ca e cu totul altceva ….neputinta, abandon, jena, frica etc.

Asociem emotiile pozitive cu niste extreme. Credem ca bucuria sau fericirea inseamna acele varfuri de extaz pe care le cautam ca pe un drog. Nu este asa. Starea de echilibru inseamna pace, bucurie constanta, stare de umplere interioara si bine in fiecare zi. Si nu este plictisitor daca asta te gandesti, din contra.

Atat de amortiti suntem in interior, atat de ocupati si obositi ca nu mai simtim nimic. Decat furie si lehamite pe alocuri.

Inima ta sangereaza, copilul din tine urla, emotiile tale clocotesc….undeva acolo sub toate negarile, sub toate mecanismele intleigente pe care ti le-ai fabricat. Zidul se simte deja de la o posta si il poarta chiar si invatatorii zilelor noastre. Suntem inconjurati si vom mai fi de falsii profeti, de oameni inteligenti ,ce au cunoastere si pentru omul care nu a lucrat cu el, nu isi foloseste discernamantul, nu e conectat in inima , va deveni un invatator caruia sa ii soarba fiecare cuvant.

Inima este cea care iti va spune , chiar daca soptit, cu cine ai de-a face. Daca tu insuti reusesti sa o deschizi, sa simti, atunci va fi mult mai simplu sa stii/simti ceea ce mentalul nu stie sa iti arate.
Mai este parte din proces si cultivarea starii de prezenta, de observare pentru a-ti rafina simturile, receptivitatea, deschiderea.

Oare ce iti pot face acele emotii  de care fugi asa de speriat ? Oare te vor omori? Oare nu este mai rau sa traiesti amortit, numai in mintea ta, rece si destept …si atat? Ori sa iti spui zilnic ca esti bine, ca nu ai nimic, sa te prefaci umplandu-ti orele cu ganduri mincinoase doar pentru a nu simti un pic de tristete, pentru a nu te vedea clar, curat asa cum esti ?

Oare nu e minunat cand stai cu tine , prezent, primitor, deschis si dai voie sa simti, iti dai voie sa fii viu? Emotiile tale sunt ale tale si nu pleca nicaieri, nu ti le ia nimeni….ele raman acolo sub zid iar tu te indrepti zi de zi catre nefericire, catre confuzie, haos, singuratate, chiar depresie…

863_0.jpgEmotiile tale care vorbesc despre tine, despre traumele tale, despre nevoile tale, despre copilul din tine, despre sufletul tau….sunt acolo. Imbratiseaza-le , intampina-le, nu mai fugi de ele, nu te vor manca. In cel mai rau caz te va durea nitel….nu-ti va conveni cateva minute sau ore, vei iesi din starea de amorteala sau de zen inhipuit…atat. Dupa care…vei renaste. Desigur, pas cu pas, in propriul proces de lucru interior, singur sau asistat, dupa nevoie. Faptul ca ai stat de trei ori cu furia ta si ai plans sau ca tipat mental la tatal tau care nu ti-a oferit iubire nu inseamna ca totul e bine, ca s-a rezolvat , ca ai mai bifat ceva. Este un proces continuu si uneori mult mai profund decat poti singur sa mergi.

Cel aflat in povestea lui nu vede ceea ce cineva de langa el poate sa vada. E posibil ca zidurile, negarea, mecanismele sa nu iti dea voie si tu sa te opresti pur si simplu la mijloc de drum….sa asculti de vocea aia care iti spune – “nu are rost sa te duci acolo, de ce te mai intorci undeva unde oricum nu mai conteaza?,  la ce-ti foloseste sa te duci din nou acolo ?  ” ai lucrat deja aici , esti bine” , ” nu poti,  stai cuminte in banca ta” etc Cedezi….ramai cu portile inimii inchise  si viata ta merge pe acelasi fagas confuz, dureros, plin de tristete, lehamite, furie.

Insa te vei onora, te vei imbratisa, vei fi pentru prima oara prezent cu tine, cu inima ta, cu sufletul tau atunci cand, cu adevarat, vei sta acolo, in profunzime. Iti vei da voie sa te vezi, sa te cunosti, sa fii….Vei face un pas , cu adevarat, catre tine.  Este de o mie de ori mai pretios, mai satisfacator, mai viu si mai plin sa simti ….decat sa nu. Elieberarea, constintizarea, starea pe care o ai atunci cand te vezi cu adevarat si nu mai negi, nu mai eviti….face toti banii. Chiar si daca doare un pic, face toti banii!

Mintea ta nu mai poate, corpul tau nu mai poate….ele au nevoie de inima ta! Da-i voie sa se deschida si sa reverse ceea ce ai alungat atat vreme….da-i voie sa se faca auzita si da-ti tie voie sa o vezi, sa o intampini, sa o imbratisezi, sa nu mai fugi.

Nu mai fii o victima, ia-ti inima inapoi!

 

 

 

Advertisements

Impreuna cu viata sau impotriva ei?

Astazi am regasit inca o parte din mine…astazi am primit confirmarea ca sunt unde mi-e menit sa fiu.

Asta se intampla atunci cand esti pe drumul tau, atunci cand recunosti menirea ta. Cineva spunea ca viata este ca un rau, ca un flux de energie , daca mergem impotriva lui apar grijile, framantarile, neplacerile, furia, nervii…cam tot ceea ce experimenteaza majoritatea oamenilor, in general. Daca mergi impreuna cu raul, cu energia atunci totul in viata ta va curge lin si vei simti doar implinirea, regasirea, pacea.

Un om minunat a spus la un atelier la care am fost “atunci cand ceva merge greu, e semn clar ca trebuie sa ma opresc.”

Fiecare lucru, fiecare cuvant, om, sentiment, intamplare are timpul sau la care se va intampla, se va manifesta. Noi dorim sa controlam toate astea, sa avem atunci cand vrem noi, sa simtim atunci cand vrem noi, sa cunoastem si sa avem prietenii pe care ii vrem noi si tot asa…Nu am ajuns inca sa intelegem ca atunci ca lucrurile nu ies asa cum vrem nu este timpul lor sa se intample…nu este in energia noastra sa fie asa cum vrem atunci.

Ingerii nostri, Dumnezeu, Universul sau orice credeti voi ca exista ne ofera ceea ce avem nevoie in acel moment al vietii noastre si nu ceea ce noi ne dorim, nu intotdeauna. Daca traim o experienta neplacuta este ca sa invatam din ea, este ca sa intelegem poate ca nu aceea este calea noastra, nu aceea sunt oamenii pe care sa ii avem langa noi si sa ii pretuim sau poate ca sa realizam ceva cu privire la noi insine.

Am avut parte de ani lungi de framantari, de nemultumiri, de plansete si nervi, de noduri in gat si nemancat, de tot ceea ce puteti numi stres la cote maxime…m-am luptat practic cu raul si cu mine sa fac si sa fiu acolo unde “trebuia”, unde zicea lumea sau mintea mea rationala…

Am ajuns in punctul in care tot mai multi sunteti – la “nu mai pot”. Atunci cu pasi foarte mici am regasit drumul Spiritualitatii, al Divnitatii care a fost mereu langa mine dar pe care l-am ratat de fiecare data ca si cum un mare semn de interzis statea deasupra lui. Fiecare il gaseste sau regaseste in felul lui. Pentru mine au fost carti nenumarate care mi-au revelat lucruri minunate despre ingeri si despre oameni, apoi au fost ateliere la care am participat, meditatii pe care le-am inceput incet si cu rabdare, in fiecare zi…apoi au venit confirmarile, semnele ca in sfarsit am gasit cararea aceea demult uitata.

Desi nu este un drum comun, multi ar spune ciudat, neobisnuit, nu conteaza. Asa cum spuneam in articolele anterioare, am invatat sa imi ascult Vocea, Inima ( ingerul pazitor) si sa inteleg ca ceea ce este acolo ca si indemn este ceea ce ma face fericita, Si asa este, asa mi se demonstreaza zi de zi. Nu mai am griji materiale, nu mai am dureri de stomac si intepaturi in inima, zambesc in fiecare zi acum si vad frumusetea din jurul meu aproape in fiecare moment.

Cand mergi impreuna cu viata, cu raul si nu impotriva ei se petrec miracolele. Ele sunt ceva obisnuit pentru cei care sunt pe calea lor si se dezbraca de Ego. incercati pentru o zi macar sa spuneti : astazi va dau voua /Tie toate grijile mele si sunt pur si simplu, merg cu viata impreuna. Fac ceea ce imi spune inima macar de data asta. Observati apoi cum a fost la sfarsitul zilei, notati-va undeva si daca credeti ca a meritat repetati experienta.

“Inceputul cunoasterii este descoperirea a ceva ce nu intelegem”

Image

Calea inimii

Am fost la un moment dat la un atelier si din una in alta iata ce am “aflat” :Cu cat imi spune lumea ca sunt mai nebuna, mai ciudata, cu atat imi dau seama ca sunt pe drumul meu.

Drumul nostru- al celor care simtim si ne ghidam dupa ceea ce simtim este diferit de cel al multora, a celor care gandesc si care rationalizeaza. De ce? Pentru ca a simti este ceva demult uitat, a actiona pe baza instinctului si a vocii interioare  pare o nebunie. Si de cate ori nu mi s-a spus : esti naiva, esti cu capul in nori, esti prea emotionala, nu gandesti logic, vor profita toti de tine si asa mai departe…pot continua vreo doua pagini.

Asa sufletul meu s-a facut mic, inima mea a inceput sa bata singura fara ca eu sa o mai aud, sa o mai caut sau sa o mai inteleg. Plangeam si nu stiam de ce, eram trista si nu stiam de ce, mergeam pe un drum pe care nimic nu parea ca se leaga, nimic nu imi mai aducea bucurie si tot nu intelegeam…rataceam pur si simplu ghidata de mintea mea care imi spunea tot felul…sustinand ceea ce mi-au spus de-a lungul timpului mintile altora…astfel ca m-am pierdut pe mine.

Stiti acei oameni care la un moment dat in viata lor spun “nu ma mai regasesc”, “nu mai stiu cine sunt”, “am obosit”, “am trait parca alta viata” ? Acei oameni care pur si simplu pleaca de la job sau isi parasesc prietena/sotia si pleaca in China sau in Tibet sau se duc la manastire? Aceasta este inceputul trezirii, un semn ca nu au fost pe calea lor, ca au ratacit, la fel ca si mine prin lume fara substanta si iubirea inimii. Acestia sunt cei norocosi, cei care se vor regasi pas cu pas si viata ii va rasplati. Sunt atatia altii care vor dormi mereu…care nu vor intelege nicioadata sau cel putin nu in viata asta ca nu mintea este cea care ne va duce spre eliberare, implinire, fericire.

Incep sa ma regasesc, incep un drum nou pentru ca am inteles ca eu eram pe drumul meu si ca i-am lasat pe ceilalti sa ma conduca. Am inteles ca intuitia, vocea interioara este cea care stie mereu ce avem de facut si ne duce pas cu pas pe drumul nostru. Sa nu credeti ca este ceva usor, ca poti intr-o buna zi sa te trezesti si sa faci tot ceea ce simti ca e bine pentru tine. Vor fi piedici, vor fi ramasite ale mintii, ganduri care vor face tot posibilul sa te intoarca, sa-ti spuna ca esti nebun, sa devii realist, sa termini cu prostiile…vor fi situatii si oameni fata de care  vei simti in continuare furie, dezamagire si va dura pana ce vei ajunge la a simti iubirea. Pentru ca da, acesta este scopul- iubirea de sine, iubirea a tot ceea ce este viu, a darui, a face bine, a merge impreuna cu viata si nu importriva ei. Oricat de absurd si nebunesc suna o inima care bate in acord cu fiinta noastra si emana iubire este o inima fericita si acestia sunt cei ce vor fi rasplatiti. Cei care daruiesc si merg in iubire vor primi toate bogatiile necesare lor fara a depune eforturi.

“Cei care dau tot vor primi tot” Image

Tag Cloud