Crezi ca esti la capatul puterilor? Excelent!

Cu cat ma apropii mai mult de ziua mea anul asta cu atat sunt mai implicata intr-o retrospectiva si mai atenta la cine am devenit si cine vreau sa fiu.

Mi-am amintit de momentul 2008, apogeul caderii mele, anul in care am inceput urcarea.Suna ciudat? E cat se poate de adevarat: cand m-am vazut jos de tot am zis :am doua optiuni : ori fac ceva cu mine ori ma duc naibii. Evident am ales prima varianta. Si nu am mai renuntat la acest drum de atunci.

 Am revazut anul 2012 , anul in care m-am trezit la o viteza , sa zicem, superioara si in care portile lumii energetice, ingeresti s-au deschis cu  viteza ametitoare.

Am revazut anul 2014, anul in care mi-am deschis cabinet, in care am lansat Din inima cu suflet, in care am iesit dintr-o relatie de 5 ani, in care am fost la Medjugorie si m-am transformat, anul in care am cunoscut un om care -mi este sprijin si prieten in adevaratul sens al cuvantului. Am urcat o alta mare treapta catre sufletul meu, catre lumina din mine..

Am trecut apoi cu uimire prin ultimii ani, de cand l-am cunoscut pe Bogdan , 2015-2017 si am realizat ca am trait, realizat, simtit in acesti doi ani mai mult decat in toata viata mea. Sunt atat de plini de lumina, de culoare, de rasete, de bucurie….

Am revazut diplomele si cursurile acumulate de-a lungul acestor ani….Psihologie si hipnoza, Energetica si Reiki, Terapie Cu ingeri, Citirea Fetei, Astrologie, Munay Ki (samanism) Trainer/Formare….si m-am uitat inauntru realizand parca despre Eu cea profesional construita, eu cea cu diplomele si Eu -sufletul, eu -Omul.  Dincolo de toate aceste diplome, cursuri, invataturi, hartii  este sufletul acela bland si cald, plin de lumina si dorinc sa se afle….Prin ele  am facut doar…niste pasi catre mine insami, am deslusit cateva mistere, am primit niste raspunsuri si am capatat enorm de multa exeperienta ( care acum este de nepretuit in lucrul cu oamenii).

Multe persoane care m-au cunoscut de cand “activez” public in domeniul spiritualitatii si dezvoltarii personale gasesc dificultati in a-si imagina de unde am plecat.

Povestea mea este un exemplu pentru toti cei care se afla in dificultati, in confuzie, pe fundul butoiului, la capatul puterilor, in intuneric , singuri si fara speranta. Este exact punctul din care am plecat si iata…in 9 ani ( 5 foarte activi) am ajuns fiinta plina de speranta, bucurie, incredere, relaxata , pozitiva si zic eu, muuult mai deschisa si mai fericita. Se poate ! Fiecare din acesti ani au reprezentat incursiuni serioase in interior, prezenta zi de zi, observare si autoobservare, meditatie, introspectie si scris…muuult scris, caiete intregi. Fiecare an a fost munca si regasire interioara fara oprire, fara a ma da batuta, fara a ma plange ( cu mici momente de cadere asumate si normale de altfel), continuad cu sete sa caut raspunsuri, sa ma inteleg , sa ma deschid, sa simt, sa daruiesc, sa aflu si sa traiesc iubirea reala, divina.

Sunt pasi mari insa ei au inceput cu pasi mici, unul dupa altul, zi de zi. Au inceput cu terapie , saptamanal, doi ani si ceva fara a rata sedinte, apoi cu tone de carti, grupuri de meditatie si dezvoltare personala, multa exersare a abilitatilor, a introspectiei, a gandirii pozitive, a autoobservarii , multa perseverenta in forarea interioara a emotiilor si ranilor mele indiferent cat de tare a durut si mai doare uneori. Drumul este unul asumat din ce in ce mai mult cu cat timpul a trecut. El este inca, pe alocuri dificil insa am incetat sa mai privesc orice munca cu mine dificila si orice situatie ca fiind grea. Stiu ca in spate este ceva ce am de inteles si insusit, stiu ca se lucreaza pentru binele meu si daca eu am zile mai proaste, stiu ca totul se intampla tocmai pentru a-mi fi mai bine -chiar daca uneori imi trebuie ceva sa imi amintesc ca Dumnezeu ma iubeste si ingeri “imi coc” tot timpul ceva si mai bun si mai frumos.

Schimbarea de perspectiva cred ca e unul dintre cele mai mari daruri alaturi de capacitatea de a ma observa cu detasare in cele mai multe momente.
Un dar pentru care sunt super recunoscatoare este cel al profunzimii, al dorintei de a merge cat de adanc se poate nelasand nimic neexplorat, nerezolvat… este unul din darurile care imi folosesc enorm astazi in munca mea.

Au fost ani in care am simtit tot mai mult iubirea, bucuria, lumina, apropierea de Dumnezeu. Mai am de lucru, sunt pe drum insa m-am oprit sa ma uit putin in spate pentru a ma imbratisa, a ma mira pe alocuri, a ma felicita si a realiza cat drum am parcurs. Te indemn sa faci la fel.

Ma opresc sa iti spun si tie ca poti. Ca indifirent in ce situatie esti acum poti ! Daca vrei, daca iti asumi, daca muncesti, daca perseverezi rasplata va fi o stare constanta de bine, de incredere, de bucurie , de pace. Poate ca nu va fi roz non stop dar odata ce iesi din victimizare, schimbi punctul de vedere, pui lentile noi pe ochi atunci ai o liniste si te simti sustinut si increzator in orice situatie, stii ca si ea va trece si stii ca e pentru binele tau.

Te imbratisez drag om si te binecuvantez cu iubirea Divina.

Sunt aici pentru a-ti fi alaturi daca simti ca a venit momentul sa te ridici cu adevarat!

Iata cateva poze din categoria BEFORE

 

and AFTER:

 

Mai uit si eu. Sunt om.

Nu exista creativitate fara vulnerabilitate zicea Brene. Tot ceea ce iese din suflet , cu pasiune si dedicare este din vulnerabilitate. Atunci esti cel mai deschis, mai sincer, mai autentic tu.

Imi zic mie asta intai pentru a-mi reaminti de pasiunea mea pentru scris si pentru pictat. Uneori mai uit. Ca tot omul. Ma mai iau cu gandurile si ma mai regasesc in spirala mintii neobosita de altfel.

Am fost numita de-a lungul anilor “doctor de suflete” ( am zambit atunci cand cineva mi-a zis asa), ” deschizator de inimi, maestru al inimii”, ” cea cu ingerii” si alte feluri care vorbesc despre cum sunt perceputa.

Eu ma vad un om care are multe de invatat, pe calea descoperirii de sine in fiecare zi. Da, recunosc ca datorita experientei vaste de viata si a profunzimii cu care sunt inzestrata dintotdeauna sunt un bun terapeut. Mai ales al inimii si un bun lucrator cu energiile. Sa stiti ca toate astea sunt in harta mea natala deja, am aflat si eu odata cu incheierea cursul de astrologie pe care l-am urmat de curand. Sunt darurile mele pe care le descopar zi de zi si le ofer mai departe celor care ajung sa ma cunoasca.

Cu toate astea ma surprind adesea in mrejele mintii si a vocilor din cap care imi spun ” n-o sa-ti iasa”, “ce rost are, nu mai fa nimic”, ” cum sa fac sa…si ce sa mai inventez ca sa….”, n-am facut aia si aia….am uitat de….ar trebui sa….” Este , da, obositor. Si da, mi se intampla.  Uneori uit cat de bine este in inima si cat de bine este in bratele lui Dumnezeu , in sincronizare cu intuitia mea si in predare completa.

Si cand uit devin trista, devin cineva pe  care abia il recunosc. Accept asta pentru ca face parte din drum- si a fi prea mult in minte , si a asculta de vocile neprietenoase, si a simti tristete sau durere sau lehamite. Si inteleg ca daca sunt in punctul asta sunt gata gata sa mai descopar ceva ce statea acolo ascuns in mine si sa eliberez. Pot fi frici, atasamente, furii, dureri sau suferinte demult uitate. Si ma bucur cand se intampla asta. Sunt un mic detectiv interior, al profunzimilor fiintei . Si asta e un dar. Il iubesc. Imi place sa simt, imi place sa ma scufund si sa transform totul de la radacina. Si in mine si in altii. Am trecut de doua ori prin Mica Moarte…o moarte a unor parti din mine care si-au terminat treburile si o renastere a celor care stralucesc dar nu le vedeam din cauza funinginii adunate.

Am invatat de-a lungul anilor ca orice stare e buna si e bine sa o primesc asa cum e ea si sa o traiesc, sa vad unde ma duce. E bine sa nu mai evit, resping, ascund, neg. Si cum imi doresc sa fiu un om autentic in toate nu vreau sa ma prefac  si sa spun “ah, n -am nimic, totul e minunat”.

 

Cand ma prind in mrejele mintii apare Controlatorul, acea parte a umbrei mele cu care mai am inca discutii de purtat. Acea parte care crede ca numai cum stie el trebuie sa se intampla lucrurile si ca altfel nu se poate. Controlatorul ia fraiele si inima se face mica, intuitia abia se mai aude , canalul este murdarit si neclar. Asa apare suferinta, starea de discomfort, ingrijorarea, tristetea, necheful, chiar apatia si dorinta de a renunta la tot. Asa se amplifica vocea din cap si “greul” devine tot mai perceptibil.

Noroc ca pot sa observ toate astea si e un punct in care zic :gata! Am vazut ca nu e bine asa, inteleg ca e nevoie sa ma intorc in inima, la intuitie, la ingeri, la Dumnezeu. Inteleg ca nicaieri nu e mai bine decat acolo. Si o fac. A intelege e una a face e alta, a simti e supremul.  Asa ca inchid ochii, imi pun melodia preferata ( cea de zilele astea ca se tot schimba) si respir, adanc, profund, cu mainile pe inima. Stau asa si ma scufund si ajung la pace, la El. Ochii mi se umplu de lacrimi si inima mi se incalzeste toata. Este doar ACUM. Nu mai e nevoie de nimic altceva, mintea a tacut. Plutesc. Incep din nou sa vad lumina care curge prin mine, sa simt soaptele si imbratisarile ingerilor, sa intuiesc zambetele lor calde. Sunt din nou Eu si din nou Acasa.

Aici, in inima este magic. Aici se rezolva toate. Uneori mai am a-mi aminti asta. Pentru ca mai uit. Sunt om. Si aici , in inima imi pun cele mai arzatoare dorinte, vorbesc cu El ca si cu un tata iubitor care ma tine de mana si stie toate suferintele mele. Si il rog sa ma ajute sa ma despart de Controlator, sa il las liber sa plece. Il rog sa ia de la mine toate atasamentele si toata neclaritatea. Il rog sa Curga prin mine clar, limpede si sa fiu un instrument al Iubirii lui. In fiecare zi, pentru mine, pentru oricine.

Acolo in inima se intampla adevaratele minuni. Insa adesea uitam.
Sunt recunoscatoare ca am descoperit acest loc si ca l-am descoperit pe El si pe Ei. Sunt recunoscatoare ca ii simt mereu aproape , chiar si cand Controlatorul detine fraiele. Si sunt atat de uimita si binecuvantata ca pot sa descopar si altora Inima, intuitia, pe El si pe Ei.

Ma simt binecuvantata si va binecuvantez cu Iubirea Divina a Inimii.

Ingerii sunt aici pentru toata lumea

Bine te gasesc!
Primesc adesea intrebarea : Cum de faci ceea ce faci , asa ai fost dintotdeauna?

Raspunsul este “nu, nu am fost asa , viata m-a adus intr-un punct in care nu am mai putut sa evit sau sa neg realitatea existentei a ceva mai mult”

Am crescut ca un copil normal cu o inteligenta peste medie insa fara vreo capacitate paranormala cum e numita astazi. Am fost intr-adevar fascinata in copilarie de Biblie, de Isus , de povestea lui si foarte des mergeam la verisorul meu sa vorbim despre El. Il simteam cumva, fara sa -mi dau seama, apropiat. Am incercat mai tarziu sa inteleg ce e cu biserica frecventand cateva biserici diferite care intr-un final m-au dezamagit.

Dupa asta am renuntat total la a mai crede in existenta  cuiva , a ceva Superior sau Divin. Am ajuns in anii care acum se numesc “noaptea neagra a sufletului”.

De ce asa? Eram confuza, trista, dependenta de relatii si aproape dependenta de alocool, eram pierduta in propriile tipare si rani nocive. Petreceam mult timp in baruri si pe la concerte rock si nici vorba de vreun Dumnezeu sau de vreun Inger. Daca imi spuneai atunci (si era cineva care imi spunea prin facultate) sa gandesc pozitiv ca viata e minunata, ca uite cate chestii faine se intampla etc….eu ma uitam dezaprobator si aproape ca nu auzeam nimic. AM tinut-o asa multa vreme, neauzind, nevazand, chinuindu-ma cu tot ce se intampla in viata mea atunci. Nu dadusem inca nici la Psihologie. Eram intr-o groapa aparent fara fund si fara vreo intrezarire a luminii. Ce este interesant e ca eu credeam ca sunt bine. Ma distram si pierdeam noapte dupa noapte neintrebandu-ma absolut nimic, eram cool, eram rockerita.

Abia dupa 20 ani am ajuns sa imi fie atat de rau , sa nu pot sa am o relatie stabilia indiferent ce faceam, sa nu pot comunica cu parintii, sa fie o prapastie intre mine si ei, sa nu comunic cu fratele meu si sa nu am puterea de a trai singura ( tot timpul aveam nevoie de cineva in preajma). Totul parea ca se naruie. Atunci am ajuns ajutata de o prietena ( aceeasi cu pozitivismul) la un terapeut , o doamna minunata care m-a ajutat sa ma descopar si sa devin functionala in aproxiimativ 2 ani si ceva de sedinte saptamanale ( cu mici pauze). Am descoperit atunci cat de sete imi este de mine, de a intelege, de a ma intelege, de a deslusi ce e in spatele fricilor si dezechilibrelor. CIteam tot ce mi se dadea, imi faceam toate temele. Am fost totusi un elev exemplu care avea numai note mari si premii, fascinata de mica de carti. Invatam foarte repede. Dadusem deja la Psihologie deoarece Omul ma intriga si doream sa il inteleg (dorind de fapt sa ma inteleg pe mine).

Dupa acesti ani , in timpul orelor de Dezvoltare Personala necesare in Facultate si apoi in Formarea pentru specializarea pe care am facut-o desluseam deja cateva carti de dezvoltare personala dar nu intelegeam foarte mult despre complexitatea lumii , a realitatii in care ne aflam.  Se aprinsese un led, mai aveam pana la lustra.

Cand am fost pregatita a aparut intr-una din intalniri o femeie care mi-a pomenit de Doreen Virtue. Atunci se intampla ( de fapt era aliniat totul) sa nu mai rezonez, sa nu imi mai placa la locul de munca.

Am lucrat in multinationala trei ani si apoi inca trei intr-o firma mai mica pe posturi de Client service, Marketing si Resurse umane. Am trecut prin multe situatii in care intelegeam tot mai mult ca nu sunt facuta pentru asta , ca nu pot sa dau socoteala cuiva care are niste pretentii aberante de la mine ca si angajat ( in folosul companiei) si nu pune pret pe umanitate, pe nevoia omului ce ocupa postul. Am vrut sa aduc suflet in ceea ce faceam dar nu am fost sustinuta in acest sens si am ajuns intr-un punct in care imi repetam destul de des ca voi avea eu intr-o zi programul meu si nu voi mai da socoteala nimanui.

Ajungand intr-un punct in care mi s-a spus ca pot sa-mi caut de lucru intr-o maniera care m-a ranit profund am intrat in concediu medical. Aveam nevoie sa inteleg ce sa fac mai departe, ce se intampla cu mine. Nu aveam bani pusi deoparte , nu aveam nici o conexiune cu Divinitatea ( constient), nu stiam ce urmeaza insa stiam ca imi doresc sa fiu psihoterapeut cand imi termin formarea.

In acest concediu medical am cumparat primele carti cu ingeri ( aminteste-ti despre doamna care mi-a spus despre Doreen Virtue). Mi le-am cumparat si le-am citit ca pe un izvor datator de viata. Pentru prima data citeam despre chakre, despre ingeri si cum se poate sa meditam, sa comunicam cu ei, sa le primim mesajele. Tin minte ca nu mi s-a parut nimic aberant sau ciudat ba chiar….am simtit un entuziasm si o emotie nemaitraite pana atunci. Experimentam tot ceea ce citeam si pasul urmator a fost sa merg la primul meu grup de meditatie pentru a vedea ce este si cum e intr-un grup.

Intre timp am primit o idee legata de animalele de companie, a fi Pet sitter. Am zis ca este o chestie de viitor si cum iubesc foarte mult animalele am facut deja un site, flyere , un curs de specialitate pentru a putea ajuta stapanii si animalele lor de companie. Am avut curaj insa nu a fost momentul potrivit pentru aceasta afacere asa ca ea nu s-a concretizat in nimic. Si astazi am inca site si sunt Pet sitter ca si pasiune ,oamenii abia incep sa inteleaga ce inseamna sa ai un animal, sa il intelegi, sa ii oferi ce are nevoie, sa creezi o relatia echilibrata cu el asa ca si eu am rabdare ca acest segment sa se dezvolte.

AM continuat cu meditatiile , am descoperit bloguri de dezvoltare personala, despre energii, campuri, realitatea de dincolo de fizic, despre ingerii, despre dimensiunea 3D, 4D i 5 D, despre civilizatiile extraterestre care ne ajuta in permanenta. Erau informatii noi si care imi consumau tot timpul, eram absorbita, fascinata si simteam ca mi-am gasit locul. Am stiut atunci ca aceasta este ceea ce cautam. Nu am stiut cum, in ce fel…insa cu multa incredere in ingeri, cu multa experimentare, perseverenta am inceput sa simt ceva mai mult. Am inceput sa vad semnele si mesajele de la ei peste tot. Am inceput sa citesc in cartile oracol cu ingeri sa sa ofer ghidare acolo unde era ceruta. Meditam deja , lucram cu cartile oracol prin cafenele si oriunde puteam. Veneau cateva persoane pe luna la mine trimise cu siguranta de Divinitate.

Povestea continua cu multa munca personala, cu multe experiente care mi-au dezvoltat capacitatile extrasezoriale si care m-au adus unde sunt astazi.

Cheia a fost credinta, lucrul neincetat, increderea totala ca ingerii sunt langa mine, ca sunt reali si ca tot ce aflam era cat se poate de adevarat. Am integrat foarte repede multa informatie si in acelasi timp am si lucrat cu multe tipuri de energii, terapii. Mi-am format o conexiune cu intuitia mea si am mers pana in panzele albe urmandu-mi aceasta cale. Chiar daca au fost luni in care financiar a fost un dezastru. Am crezut in continuare pentru ca simteam. Undeva acolo , in mine stiam ca asta e si mai presus de toate hopurile intalnire imi aducea bucurie! Eram fericita sa ajut oamenii astfel, sa descopar lume si pe mine astfel.

Si asa am inceput in 2014 sa tin cursuri, grupuri de meditatie, ateliere, sa lucrez cu din ce in ce mai multi oameni in cabinet. Inca imi dezvolt simturile si abilitatile, inca ma cunosc si ma inteleg si lucrez in continuare zi de zi cu mine pentru a aduce ingerii , iubirea, realitatea care nu se vede cu ochii fizici si in vietile altor oameni.

Sunt un om ca toti ceilalti . Si tu poti oricand sa comunici cu Ingerii, cu Divinitatea intr-un mod personal, deschis, simplu. Si tu ai capacitati extrasenzoriale la fel ca mine ce sunt latente si doar e nevoie sa le descoperi si sa exersezi. Si tu poti la fel de multe. Poate ca e nevoie de un ghid care sa iti arate cum sa intri pe acest drum pentru inceput. SI fii sigur ca sufletul tau te indeamna sa ajungi exact acolo unde ai nevoie sa fii. Nu uita, nimic nu este intamplator!

 

Cum s-a schimbat viata mea de cand am cunoscut ingerii?

AM devenit o persoana extrem de pozitiva , vad numai frumosul din jur si din oameni ( mai stii cum eram la inceput?). Am inceput sa vad sincronicitatile peste tot , sa vad modalitatea minunata a Universului de a lucra pentru noi.

Am gasit barbatul pe care il visam si m-am casatorit cu el.

Am acel “job” facut din pasiune , cu program asa cum il vreau eu, cu vacante de cate ori vreau eu, fara sefi si fara ingrijorari.

Am invatat  sa las controlul si sa traiesc cu usurinta, sa stiu ca totul este spre binele meu si sa primesc toate lectiile cu acceptare si curiozitatea de a le intelege.

Simturile mele s-au deschis foarte mult si pot “vedea”, “simti” , primi mesajele ingerilor foarte clar. Ma pot conecta cu usurinta la energiile care exista intr-un spatiu sau intr-un om.

Meditez si ma bucur muuuuult mai mult de tot ce vad, mi-am refacut conexiunea cu Dumnezeu, cu natura, cu Lumea.
Ma simt mereu protejata si in siguranta si stiu ca totul va fi bine indiferent de toate provocarile momentului.

L-am regasit pe Isus , acum mult mai personal si mai real decat atunci cand eram mica. Acum il simt si pot sa ma scald in iubirea Lui ori de cat ori simt sa o fac.

Ma inteleg mult mai bine cu parintii si cu toti cei din jur. Stiu sa pun limite, am inceredere in mine , am relatii de calitate, nu ma mai enervez, nu mai am accese de furie ( decat daca e vorba de o eliberare profunda in terapie). Sunt mult mai constienta de mine , mai prezenta, mai ancorata in inima mea si stiu atat de multe lucruri care acum ma ajuta pe mine si pe ceilalti sa redobandim o stare de bine, de relaxare, de echilibru , de succes.

Sunt conectata cu mine si inteleg potentialul nelimitat pe care il am si il avem. Stiu ca totul este energie , stiu ca puterea intentiei si a inimii sunt uriase ! Stiu ca eu contribui la crearea realitatii mele. Nu mai sunt o victima.

Viata mea a cunoscut o transformare uriasa  de cand m-am deschis si am acceptat. Nu mai am nevoie de dovezi, de stiinta, de aprobarile altora ca sa stiu ca ei sunt reali si ca Dumnezeu este numai Iubire cu mine in fiecare clipa. Accept cu usurinta si binecuvantez criticile si sprancenele ridicate si nu simt nevoia sa demonstrez nimic . Imi traiesc bucuria si conexiunea , ma bucur si sunt recunoscatoare pentru ca pot acum sa fiu libera , sa fiu eu insami, sa deschid inimi…..sa contribui la transformarea vietilor celor care ajung la mine.

Stiu ca doar fiind eu insami si fiind un exemplu de om care face ceea ce predica, care lucreaza pentru a fi tot mai mult Iubire si Prezenta se poate schimba ceva. Ajung la mine doar cei pregatiti sa o faca si ma bucur enorm ca Dumnezeu imi trimite mereu mesaje, imbratisari, oameni atat de frumosi!

Si oamenii care au trecut prin cabinet sau pe la cursuri/meditatii marturisesc schimbari asemanatoare cu ale mele. Puteti vedea asta in sectiunea De la alte suflete marturie. Vietile lor au inflorit dupa ce au cunoscut si acceptat realitatea de dincolo de realitate.

 

Hai la Seminarul “Comunicarea cu Ingerii, o realitate accesibila oricui in noua energie” din 21 iunie.  este o oportunitate si pentru tine de a deschide usa care mi s-a oferit mie acum cativa ani. Eu am fost autodidacta in mare parte si am muncit foarte mult singura . Acum ai la dispozitie informatii, energie la prima mana prin intermediul acestui Seminar. Gasesti informatii aici:https://www.facebook.com/events/183602735500429/

Si in 1-2 iulie ai ocazia de a invata direct de la ei sub ghidarea mea cum sa ii simti, sa le primesti mesajele, cum sa lucrezi indeaproape cu ei in viata ta de zi cu zi. Vei deschide usi catre o viata plina de miracole, de bucurie, de dorinte implinite. Iata linkul spre eveniment:  https://www.facebook.com/events/312877822495705/.

Ingerii sunt pentru toata lumea chiar aici , chiar acum !

 

Exista o vreme pentru toate : si pentru inchizitie si pentu Libertate.

Am aproape 33 ani, o varsta pe care o consider cumva, profetica, importanta, frumoasa. Sunt tanara, pentru unii mult prea tanara pentru a avea atata experienta si atatea de zis. Pentru altii sunt deja “doamna” .

Mi-am asumat o treaba in viata asta, cel putin de cativa ani incoace. Si nu e usoara : sa fiu o voce, o lumina, un far , un canal, un CONECTOR intre Cer si Pamant, intre Om si Divin. Nu este ceva ce am ales sa fac. Imi amintesc de anii in care si eu, ca altii acum, aruncam cu judecati, cu injurii chiar, cu pietre grele in tot ce tinea de credinta, religie, spiritual, pozitivism ( gandire pozitiva, credintele creaza realitatea etc).

Am trecut si eu prin scaunul celor care acum ma judeca, ma fac mincinoasa, sarlatanca, nebuna sau alte nume asemanatoare , toate ducand la respingerea, negarea, judecarea mea prin prisma a ceea ce fac.

Si ce fac de fapt? Cred in Dumnezeu, cred in ingerii sai mentionati de atatea ori in atatea scrieri, cred ca tot ceea ce gandim contribuie la manifestarea realitatii noastre ( de asemenea demonstrat deja de oameni destepti) , cred ca viata este asa cum ti-o faci prin ceea ce gandesti, spui, faci, cred in capacitatile fiecarui om de a “vedea”, simti , intelege realitatea de dincolo de val ( si asta este deja tot mai cunoscut pin expeientele a mii si zeci de mii de oameni care nu cred ca sunt toti nebuni). Cred ca avem abilitatea de a comunica cu Dumnezeu, cu ingerii, cu Isus si cu cine mai vrem noi chiar daca nu ii vedem in fata noastra in carne si oase. Nici aerul nu-l vedem si totusi traim datorita lui, nici curentul nu se vede si totusi avem lumina si credem in el, nici “netul” nu e vizibil si totusi il folosim.

Sunt multi oameni inaintea mea care au crezut la fel ca mine. In tari precum SUA oamenii astia cred si au facut publica credinta lor inca din anii 70-80. Si nu sunt nebuni ba chiar, dintre ei, oameni de stiinta ( Gregg Braden, Bruce Lipton s.a.). Si acolo, a fi un medium, un vindecator, un bioenergoterapeut este un job normal , cat se poate de normal si acceptat.

Mi-am asumat aceasta treaba deloc usoara de a crede si de a vorbi despre credinta mea , de a simti, de a percepe, de a descoperi mai mult din fiinta umana si de a spune si invata si pe altii despre asta. Si ma bucur ca o pot face, este un dar si il iubesc.

Am ajuns intr-un punct al umanitatii in care e aproape interzis sa vorbesti despre Dumnezeu, despre credinta, despre ingeri. E ca si pe vremea inchizitiei sau a comunismului mai putin tortura fizica si pedepsele cu inchisoarea. Daca deschizi gura la o masa cu prietenii sau undeva unde esti invitat si zici ceva despre Dumenzeu sau credinta sau spiritualitate ti se arunca “privirea” sau se lasa tacerea.

Suntem inca…multi dintre noi, acolo, pe timpul vanatorii de vrajitoare (oameni cu capacitati extrasenzoriale , cu cunoastere care se foloseau de ele pentru a ajuta).  Purtam niste tare , niste tipare atat de invechite si de bine sedintementate in noi incat ne e extrem de frica sa acceptam ca lumea poate fi si altfel decat credem noi, ca oamenii au capacitati mult extinse peste simplul “om” pe care am fost invatati sa il acceptam. Ne este atat de frica sa recunoastem ca a avea o conexiune reala , tangibila, cu Divinitatea este posibil , este perfect normal chiar , incat ne inchidem in propriul turn mental cu vechile noastre placi care ne spun ca toate astea sunt aberatii, nebunii, sarlatanii.

Si eu am fost asa. Nu credeam ioc din ceea ce astazi sunt, fac, stiu, dau mai departe. Un om normal, cinic pe alocuri, negativist cu carul o gramada de ani in semi depresie si cu o stima de sine la pamant, singur chiar daca inconjurat de oameni.  Ideea e ca nu credeam. Eram rupta de mine, de sufletul meu. Traim in cap condusa de tiparele in care crescusem si pe care le purtam cu mine de generatii.

Asa ca inteleg astazi ca ei nu pot sa creada, ca le este imposbil sa accepte ca salvarea noastra, fericirea noastra, echilibrul nostru vine din conexiunea cu DIVINITATEA refacuta, personala, reala. IN rest…suntem oameni destepti, doxa, plini de diplome, de facultati , de pretentii si atat. Punct. Inima inchisa , sufletul amortit complet si uitat printr-un ungher stiintific si temerile , ranile colcaie sub pielea noastra ca si viermii intr-un mar putrezit. Dar pentru ca ne este imposibil sa vedem in propria curte, sa acceptam propriile dureri, lipsuri, singuratati, strigate de neputinta si de ajutor mai luam niste diplome, mai punem niste zambete false, mai aruncam cu niste pietre in ceea ce nu intelegem. E mai simplu decat sa sondam cu adevarat in prfunzimile propriei fiinte si sa nu ne mai mintim.

De ce nu intelegem? Pentru ca ne-ar darama lumea! Pentru ca am fi fortati sa recunoastem ca ne-am inselat, ca nu suntem atat de destepti, ca nu detinem controlul asupra nimic , ca lumea nu este masurabila, ca omul nu este doar mintea si comportamentele lui, ca suntem responsabili de tot ce ni se intampla, ca Dumnezeu exista si noi nu ne-am mai uitat catre el de zeci de ani. Ne e prea frica. Si ramanem la ce cunoastem, la ce e simplu. Si eu am facut asta ani de zile. Ani de zile imi plangeam de mila dar nu faceam nimic sa ies de acolo.

Mi-am asumat o treaba…aceea de a fi un Far, o Lumina, un OM, un Canal, un Ghid, un Conector intre Om si Divin, intre Om si om, intre mintea si emotiile /sufletul omului, intre inima si cap.

Traim ca niste gaini decapitate numai ca din pacate, suntem capul rupt  complet de inima, de sacru, de sfant. E mai usor sa ne alimentam egoul si imaginea pe care vrem sa o avem despre noi fiind destepti si despicand firul in patru , respingand tot ce nu e masurabil si palpabil pentru ca altfel….ne-am da seama cat de mici suntem in marele plan divin, ne-am da seama cat de tare ne-am mintit singuri si cat de departe de “salvare” suntem, cat de goi, de seci si de lipsiti de iubire traim.

Pentru tot si toate exista o vreme. Si pentru Inchizitie si pentru Libertate.  Daca ti-ai asumat insa sa crezi, sa simti, sa  vorbesti despre Dumnezeu si Ingeri , despre suflet si Adevar atunci simte-te onorat, recunoscator, fericit, implinit si mergi cu capul sus inainte.

Crede , simte, fii sincer, fii adevarat, nu te ascunde, fii integru, iubeste, spune despre credinta ta cu mandrie si fii Canalul prin care Calea, Adevarul si Viata sa curga pe Pamant, zi de zi in orice context, langa orice om.

Valoare de sine recuperata

Valoarea de sine este unul dintre cele mai grele subiecte cu care avem de-a face pe parcursul dezvoltarii noastre.

Este si subiectul meu de capatai pe langa alte cele in lucru in viata mea . Astazi am constientizat ( cel putin partial) ce e cu valoarea de sine si de ce nu mi-o atribui suficient.

Mi-am amintit de momentele din copilarie si adolescenta in care da, mi s-a zis uneori ca sunt desteapta si ca pot dar cam atat. Nu e suficient pentru un copil sa i se spuna ci sa fie incurajat, sa i se arate, sa i se acorde incredere. Ori eu am crescut cu zero incredere din partea lor. Nimic din ce vroiam, decideam, doream nu era bine.

Am crescut cu un fel de satar deasupra capului ca niciodata nu o sa fie de ajuns si nu o sa fie bine incat am ajuns la un moment dat sa nu mai comunic deloc pentru ca stiam ca oricum nu va fi nimeni de acord cu mine, ca nu voi avea voie sau ca e o idee proasta.

Nu am fost lasata sa arat ca se poate avea incredere in mine si m-am simtit mereu pandita cumva la urmatoarea cotitura sa mi se spuna ce copil obraznic sunt si cum iar am dat cu bata-n balta.

IN felul asta , oricat de destept ai fi cresti amprentat de acest “nu am incredere in tine” Si atunci iti va fi greu mereu sa ai idei noi pe care sa le pui in practica, sa vii cu initativa si sa o duci la capat, sa indraznesti sa faci ceva nou , diferit , sa iti exprimi ideile etc. Pentru ca mereu te astepti cumva sa nu fie bine, sa te faci de ras, sa gresesti, sa nu ai dreptate.

Cand parintii nu isi incurajeaza copiii dandu-le libertatea de a alege , de a experimenta, cand nu li se explica in mod frumos si prietenesc de ce nu este ceva ok , cand li se reteaza mereu aripile , adultul va deveni neincrezator in propriile forte si nu se va valoriza pe sine oricat de destept ar fi oricate scoli ar fi facut.

Este nevoie de incurajarea practica a copilului si adolescentului pentru a sti sa se valorizeze in viata si nu doar sa i se spuna ca e destept. Am crescut invatand mai mult decat altii intr-o viata, facand cursuri si avand diplome sa -mi umplu o camera. Asta nu a ajutat cu nimic sa ma simt valoroasa, sa simt ca sunt foarte buna, cea mai buna in ce fac si sa cer pretul corect cu care sa traiesc in maniera in care visez.

Cand esti o dezamagire pentru parinti ( in perceptia ta bineinteles)  si cresti stiind ca ei nu te inteleg, nu te sustin, nu au incredere in nici o decizie a ta si cand nu auzi niciodata ” sunt mandru/a de tine” , ” ai facut o alegere minunata”, ” ma bucur ca ai gandit asa ” , atunci valoarea pe care ti-o dai tinde sa fie nula. Si atunci nu stii de ce nu-ti merg treburile, de ce nu castigi cat vrei, de ce muncesti prea mult si nu se vede, de ce nimeni nu te apreciaza cu adevarat ( in perceptia ta, din nou).
Ai adanc inradacinat in tine ” Nu sunt valoros/a , nu merit , am nevoie de ceilalti sa imi spuna ca e bine ce cred , ce gandesc, ce fac” si deci TU nu te valorizezi pe tine, nu te vezi pe tine , nu iti acorzi tie credit.

Am trecut prin aceasta stare si am realizat stand pe ganduri in povestea mea ca de fapt, eu sunt mandra de mine pentru o gramada de lucruri pe care le-am decis, le-am facut, le-am urmat, pentru ca sunt omul care sunt azi.

Am scris o scrisoare catre Anca si i-am spus toate acele lucruri si momente pentru care sunt mandra de ea. Toate acele decizii mature, intelepte luate cand era inca un copil, tot acel curaj pe care l-a avut sa aleaga un drum complicat si sa ramana cu inima deschisa, sa aiba incredere in oameni, sa fie o lumina pentru ei , sa se caute neincetat si sa doreasca mereu sa fie mai buna- ma fac mandra de copilul, adolescentul si adultul care am fost si sunt.

Asa ca ma desprind de neputinta, las stima de sine sa urce la grade inalte si sa imi umple fiinta cu zambet , returnez tot ceea ce este al parintilor si le multumesc , ma uit la mine si ma imbratisez cu atata drag pentru ca Valoarea mea este in Omul care Sunt.

Tu cum ai crescut?

Tu ce ti-ai scrie tie ? De ce esti mandru/a ?

Sexualitatea in lumina Lunii Pline

Unul dintre subiectele tabu ale societatii in care traim este sexualitatea. Din vremuri apuse ,din generatie in generatie ne-au fost transmise tot felul de ganduri, repere, programe pe care le-am preluat si sub care functionam zi de zi.

Daca intrebi marea majoritate ce crede despre sex si sexualitate raspunsurile se vor duce in zona in care : e murdar, e pacat, e scarbos, e neplacut, e “ca trebuie”. AStea sunt credintele de la suprafata si se ascund multe altele asciate in subconstient….Am intalnit odata o dna care mi-a zis ca ea nu face sex in dormitor pentru ca acolo sunt icoanele.

Separam sexualitatea de Dumnezeu si credem ca el ne va pedepsi daca facem asa ceva, mai ales daca e in post.

La suprafata ne dorim sa facem dragoste, ne dorim sa simtim pasiune, conexiune emotionala, chiar si spirituala, dincolo de cuvinte, ne dorim sa curga si sa curgem impreuna. Realitatea este alta in functie de ce are fiecare ascuns prin cotloanele subconstiente.

Ce ai auzit de la mama/tata despre sex cat erai mic/a? Ce nu ai auzit despre asta? Ce ai simtit tu ca si atmosfera in familie? Ce crezi acum despre sex, sexualitate, act sexual? Te invit sa iti raspunzi la aceste intrebari cat de sincer si profund poti.

Cei mai multi dintre noi intelegem sexul ca treapta primara de a avea contact fizic cu cineva. Deoarece suntem prea multi cu inimile inchise, stigmatizate si ranite de atatea respingeri, refuzuri, umilinte numai de noi stiute ….ne scapa sau nu avem educatie in a sti ca sexualitatea urca treapta devenind “a face dragoste” cand inima incepe sa se deschida.

A face dragoste vine din inima intr-o impletire si armonizare cu energia sexuala primara care urca in inima si astfel, se creeaza conexiune, intimitate, priviri, atingeri, fiori , pace…curgere.
Avem o Luna Plina in Scorpion zilele astea. Scorpionul este unul dintre semnele asociate cel mai des cu sexualitatea /dorinta /profunzimea. Este posibil ca acest subiect sa iasa la suprafata prin ganduri, trairi, emotii , stari , actiuni in zilele acestea. Pluton sustine eliberarea, constientizarea, coborarea in tiparele cele mai dense , in mlastinile cele mai adanci ale subconstientului pentru a vindeca aspectul sexual in noi. Se produce o transformare de perceptie, de simtire, de traire, de raportare la acest subiect. Pluton este cel care transforma radical, care ne duce in Hades si apoi ne scoate de acolo imputerniciti, clari, stralucitori.

Eu sunt un dintre cei vizati in aceste zile. Planeta care are de-a face cu energia sexuala ( Marte)  se afla pentru mine in Scorpion, in casa 12 ,alaturi de PLuton, ceea ce imi arata cat de mult am de sapat sa ajung la acea implinire in “a face dragoste” cu toate simturile, cu toata fiinta. Casa 12 este cea mai ascunsa din zodiac in sensul ca acolo se afla ceea ce nu vrem sa vedem , ceea ce este sub pres de generatii intregi. Sexualitatea este unul dintre subiectele care , de obicei, este sub presul mamelor, bunicilor, strabunicilor si asa mai departe. Aici se ascunde multa furie, judecata, teama, respingere, umilinta, frigiditate, impotenta, negare.

Suntem abia in anii de inceput ai descoperirii sexualitatii ca si act divin, integrat , plin de simtire, de deschidere, de sinceritate, de contopire.

E nevoie intai sa devenim atenti la propriile prejudecati, tipare, ganduri despre acest subiect. Si mai e nevoie sa incepem sa il tratam cu normalitate , cu usurinta, cu curiozitate chiar. Ceea ce vedem in jurul nostru din punct de vedere sexualitate este o umbra care a crescut in timp , o reprimare uriasa a societatii ca intreg. Si aici eu imi doresc sa deschid portile casei 12 si sa mi-l iau pe Pluton de mana ( care isi are pentru mine domiciliul aici) , sa ii multumesc Scoprionului pentru darurile sale si sa merg in profunzimile fiintei mele….Pentru ca imi doresc sa aduc lumina atat in sexualitatea mea cat si cea a neamului meu dar si , atat cat pot, in lume, in societate.

Imi doresc ca acest subiect sa devina unul asociat cu iubirea, cu deschiderea, cu firescul, cu frumosul, cu Diviniul, cu creatia , cu inima si bucuria.

Va doresc Luna Plina cu constientizari profunde, vindecatoare!

Renasterea din Umbra

“Bai Liviu tu iti dai seama ca nicaieri nu e scris despre ce facem noi aici? Ca nimeni nu ne spune despre profunzimile astea? ”

A fost o saptamana intensa pentru mine. Targul din 1 aprilie , Open Heart Community Fair mi-a adus atat bucurie, implinire, lacrimi de recunostinta cat si lectii valoroase pe rani foarte vechi.

Asa cum obisnuiesc, ma bag in starea proasta cu totul si incep sa -mi pun intrebari. Cand ma poticnesc cer ajutor. Am facut-o si de data asta si am ajuns in aspecte ale umbrei mele de care nu eram constienta, aspecte legate de Arhetipuri despre care am tot vorbit si tinut cursuri intr-o perioada.
Ce e umbra? Acea parte din noi pe care am tot ignorat-o, pe care nu am vazut-o , despre care nu prea ni se spune mare lucru si care este alimentata cu cat nu o vedem, o ignoram ( adica ne ignoram starile si situatiile negative din viata care sustin umbra).

Ce sunt Arhetipurile? Tot parti ale noastre , ale inconstientului nostru pe care le activam tot timpul in viata noastra. Exemple sunt Arhetipul Mamei,al Inteleptei, al Calagarului, al Victimei etc…

 

In timpul lucrului intens cu mine din saptamana ce s-a incheiat am ajuns la o amintire pretioasa pe care o ignorasem : mica fiind ma simteam neinteleasa, nesustinuta, neimportanta pentru ca tot timpul nu conta parerea mea, eram cumva redusa la tacere, mi se interziceau lucurui fara sa inteleg de ce etc. Mi-a aparut foarte clar imaginea mea de acum multi ani plina de suparare, frustrare, furie care zicea parintilor ” Las ca o sa vedeti voi cine sunt sunt eu” . De la aceasta amintire o eliberare fantastica a avut loc in plan emotional, mental si fizic. Cu plans, cu tremurat , cu tot ce trebuie.

Aceasta perioada in care eu am zis destul de des acest motto al meu …creierul meu a preluat acest mesaj, emotionalul meu s-a incarcat cu acea furie si practic mi-am dat comanda sa ma leg de a le demonstra parintilor ca pot, ca merit, ca sunt. Si asa umbra a tot crescut ani de-a randul , facand toate acele lucruri prin care sa le demonstrez lor ceva si de fiecare data cand nu ieseau sa ma simt furioasa, dezamagita. Furia si dezamagirea tot pe mine erau pentru ma “tradam” si nu eram in stare sa le arat lor cine sunt eu asa cum ma legasem sa o fac. Nu suntem constienti ca facem asta, ca asta e cauza ci pur si simplu credem ca nu ne merge bine, ca viata e nasoala, ca oamenii sunt rai, tradatori , neseriosi, ca “asa e sa fie” etc- toate mecanisme de aparare si evitare. Si mai niciodata nu avem timp sa ne ocupa de noi si de starile noastre pentru ca treburile nu pot astepta.

Deci conjucturile de viata se repetau astfel incat eu sa am tot felul de mici nereusite considerate de mine mari, ca sa vad , intr-un final aceasta umbra din mine, sa eliberez aceasta furie de o magnitudine uriasa.

Cam asa se intampla cu umbrele...Poti sa adopti de exemplu, credinta ca nu poti, nu esti suficient de bun si sa iti imputernicesti Victima. Poti sa faci totul in spirit de sacrificiu, punand pe ceilalti pe primul loc si nevoile tale pe ultimul cu costul sanatatii, timpului, nervilor tai imputernicind astfel Martirul. Poti sa asculti de vocea care iti spune “puteai sa faci mai mult, mai bine, iar ai dat-o-n bara” impuernicindu-ti astfel, Criticul. Sunt multi, inclusiv eu, cei care inconstient fac aceste lucruri mascandu-le in tot felul de explicatii si justificari precum “e bine sa fii bun cu altii, lasa ca de unde dau imi vine etc”

 

Ce-am facut?

Am stat in dialog cu umbrele mele, cu Victima, cu Criticul, cu Martirul , le-am simtit starea si m-am abandonat ei, le-am intrebat de ce fac ceea ce fac in viata mea? Am acceptat si am zis, ok , nu te mai resping, acum pot sa ma relaxez stiind ca nu mai ai putere asupra mea si pot alege diferit. Decat sa simt frica aia in interior , acolo undeva in fundal si sa ma prefac ca nu e acolo, sa spun ca trece, ca sunt doar emotii, sa ma iau repede cu altele, mai bine ma uit la ea, intru in ea si ii dau voie sa fie. Imi recunosc astfel acea parte din mine, acea emotie reprimata care ma conduce si imi iau in felul asta puterea inapoi. E ca si cum zici “am trecut peste, am iertat” insa simti de fiecare data ca esti furios pe acelasi lucru, situatie si ignori.

E simplu? Nu , nu este. Este un proces plin de prezenta, autoobservare, introspectie, emotie si trairi puternice.

Am lucrat cu prietenul meu si terapeutul minunat din el pe aceste umbre si am ramas amandoi uimiti de cata profunzime si complexitate se ascunde in procesul de eliberare si vindecare, de cate aspecte, tipare ascundem fara sa avem habar….NImeni nu ne spune despe aceste profunzimi, despre cum umbrele joaca un rol important in existenta noastra , despre cum noi singuri, prin alimentarea lor ne legam, ne manifestam oameni, situatii neplacute care sa ne confirme dezechilibrele.

E nevoie de experienta proprie si e multa asumare, curaj, credinta..

Tu ? Ce stii despre umbrele tale? Stii ca secretul din spatele lor este un DAR pe care ele ni-l fac? Stii ca odata acceptate ele nu mai au puterea asupa ta ci TU iti reiei puterea pe care le-ai cedat-o? 

Suntem intr-o perioada astrala in care toate aceste necunoscute, umbre, funduri ale fiintei sunt rascolite, sunt aduse la suprafata in noi si retraim emotii, stari, amintiri…care au rolul de a ne imputernci, de a ne curata si a ne readuc stralucirea Soarelui care suntem.

Multumiri sufletelor voastre care sunt dedicate cautarii de Sine si care si-au gasit curajul de a patrunde in abisalele bucati ale fiintei lor spre a se Imputernici.

Pentru tine, femeie…

Observ in mediul online foarte multe femei minunate care isi pun poze in diferite ipostaze dorind sa sugereze anumite stari precum – senzualitate, “sunt fericita”, “arat minunat”, “am incredere in mine”, ” uite ce bine ma simt” etc…

Unele dintre femei sunt persoane pe care le stiu si stiu ca ceea ce arata este diferit de ceea ce este in viata reala sau in interior, altele , se simt ….energia ,ochii vorbesc de la sine. Pozele sunt un fel de ” ce as vrea sa fiu”-un ideal care ascunde in spate multa tristete, nesiguranta, lipsa de stima de sine si de valorizare….

Ce vreau sa spun? Ar fi minunat sa avem curajul sa ne vedem pe noi asa cum suntem , macar noi cu noi in casuta noastra….sa investigam mai profund ce credem despre noi, cum ne vedem, ce spunem sau gandim depre noi – in mod real, in mod sincer ….Partea a doua e – cum as vrea sa fiu, ce admir?  Este un exercitiu de introspectie, sinceritate, maxima autenticitate fara de care nu vom putea ajunge acolo unde “admiram in alta parte sau visam”.

Stiu ca sunt multe intamplari in spate, din copilarie si adolescenta, stiu ca exista multe programe si traume, rani inca deschise. Multe dintre noi am invatat despre noi ca nu suntem suficient de bune, de frumoase, de destepte, de cuminti, de….Credintele de baza in majoritatea cazurilor pe care le-am intalnit ( si nu ma exclud) sunt : nu merit, nu sunt suficienta, sunt un nimic/nimeni.

Desi credem asta despre noi in profunzime , pentru ca asta am inteles noi din felul in care am fost tratate, ni s-a vorbit, am fost educate, afisam cu totul altceva. Afisam poze cu noi sexy, ne ascundem sub o masca a sexualitatii /fetei rele crezad ca asa atragem. Da, multe dintre noi am invatat cumva, in timp, ca asta este puterea noastra – sexualitatea si o folosim. Atunci cand, insa, ni se fac avansuri, atragem barbati nepotriviti, remarci etc nu ne convine, ne aricim imediat si nu intelegem de ce ni se intampla….

Ne ascundem , de asemenea, sub masca fetei cuminti , destepte care in interior arde, clocoteste, care nu isi da voie sa simta, sa se expuna, sa fie senzuala, sa fie femeie. Si asta tot datorita a ceea ce am fost invatate, a ceea ce am absorbit …cand in casa sexualiatea a fost un tabu sau ceva exacerbat folosit.

Oricum ar fi….mi-ar placea sa indraznim mai mult sa fim noi insine, sa ne cautam cu adevarat, sa ne expunem asa cum suntem…sa intelegem ca nu e nimic in neregula cu felul in care suntem si ca este loc mereu de lucrat, de transformat..de echilibrat. Daca nu accept insa punctul in care ma aflu intai…nu am de unde porni. Daca neg ca ma ascund sub masca unor poze ce arata cu totul altceva decat sunt….atunci sa nu ma mir ca voi atrage ceea ce nu-mi doresc.

In cabinet plec mereu de la punctul 0- punctul actual- indiferent cat de dureros este, indiferent ca nu ai vorbit despre asta niciodata, ca nu ai vrut, nu ai putut, nu ai stiut, ti-e greu sa accepti…sa vezi. Daca nu recunoastem adevaratele credinte despte noi, adevarata parere despre noi, ranile cu care traim…nu putem nici sa vindecam, sa eliberam ceva, sa devenim femeia pe care o admiram (si ce admiram este tot in noi doar ca suntem inclinate sa vedem tot ce e mai rau intai…). 

Este un indemn la autentic, la sinceritate, la acceptarea ta asa cum esti …in totalitate- daca doresti ca ceva in viata si in relatiile tale sa se schimbe. Intreaba-te, atunci cand afisezi o poza ” sunt eu asa cu adevarat? Ce vreau sa arat prin asta si de ce? Care este nevoia mea ascunsa pe care o indeplinesc prin aceasta poza?” Incepe sa fii tu ! Mastile se simt usor…si la un moment dat cad iar daca nu suntem constiente va durea mai mult decat e cazul.

Te imbratisez femeie frumoasa ! Ai grija de sufletul tau , acorda-ti mai mult spatiu, atentie, credit, valoare!

 

 

 

Azrael-ajutorul in viata de dupa viata

Astazi a fost o zi normala, am mers si am facut diverse treburi prin oras , am revenit acasa si dintr=o data am simtit prezenta Arhanghelului Azrael care dorea sa comunice niste lucruri pentru voi.

Am inteles de catva timp ca o parte din treaba mea este sa ajut la intelegerea acestui fenomen numit moarte, sa ajut la pregatirea pentru el , sa ofer sprijin si ritualuri in timp ce se intampla trecerea si sa ajut apoi la eliberarea si desprinderea de sufletul ce pleaca.  Tot mai multe persoane ajung in ultima vreme  la mine pentru asa ceva si , simt ca momentul in care voi vorbi despre asta public e tot mai aproape.

Nu prea exista ritualuri, instrumente , in afara rugaciunii cu care sa ne ajutam pe noi si pe cel ce pleaca ,iar ceea ce stim despre moarte este sumbru, trist si dramatic, fara pic de speranta si lumina.

Eu lucrez  cu Arh. Azrael, Mihail, Rafael atunci cand se intampla o astfel de trecere. Am trecut printr-un episod uimitor si pentru mine cand, o prietena era la inmormantarea unui baietel si nu se simtea prea bine acolo, oamenii erau agitati contrar a ceea ce ea se astepta. IN timp real i-am spus cateva lucruri pe care sa le ceara si sa le vizualizeze si apoi , la cateva zile mi-a marturisit ca au ajutat-o enorm , atat pe ea cat si familia baiatului dar si sufletul lui. Am multumit atunci ingerilor pentru ca m-au ghidat. 

Alteori am avut de-a face cu mamici indurerate dupa pierderea copiilor lor si le-am oferit un alt punct de vedere, le-am ajutat sa inteleaga ce s-a intamplat, ca sufletul isi continua calatoria, ca va fi mereu acolo si ca este important sa invete lectia /sa primeasca mesajul pe care copilul l-a lasat prin trecerea lui.

Sunt momente delicate si din pacate, nu stim ce avem de facut in afara de a plange, a jeli, a ramane blocati in durere.

Azrael este Arhanghelul care ajuta la trecerea sufletelor dincolo, le calauzeste pe drumul lor mai departe. Poate sa ii sprijine si pe cei ramasi aici, sa le aduca alinare si o trecere mai usoara prin situatia in care se afla. Chiar acum , cand scriu simt puternic ca sunt cateva persoane care au pierdut pe cineva drag ce vor citi aceste randuri si le va fi de alinare si de folos. Mesajul pentru voi este : “nu disperati si nu lasati durerea sa va copleseasca. Suntem aici, alaturi de voi sa va sprjinim. Ajutati sufletul care pleaca prin a vizualiza o cale de lumina cum se deschide , prin a va lua ramas bun de la el , a face toate eliberarile de care aveti nevoie ( scrieti, spuneti-i, plangeti) si a intelege ca este nevoie sa il lasati sa mearga mai departe, asa cum a ales. Nu trageti de el dorind sa nu plece, dorind sa mai fi ramas, nu faceti decat sa ii ingreunati accesul catre lumina. Faceti ce puteti , invocati ajutorul nostru si al Tatalui Ceresc pentru a va arata ce se intampla de fapt…pentru a reusi sa capatati linistea si impacarea de care are nevoie sufletul vostru si al celui care pleaca”.

Aceasta trecere se intampla pentru ca ei aleg sa mearga mai departe chiar daca noua ne este foarte greu sa intelegem asta si ne-am dori sa mai ramana aici . Ne dorim asta din Omul care suntem si nu din Divinul din noi. Nu este un sfarist de drum, nu este capatul relatiei dintre voi….este o continuare, o etapa noua, intr-un mod diferit. Cei plecati isi doresc sa fiti fericiti mai departe, sa nu ii plangeti si sa intelegeti ca ei sunt foarte bine acolo unde sunt, ca a fost alegerea lor si ca nu ajuta cu nimic pe nimeni sa negati, sa nu acceptati, sa nu eliberati intreaga situatie.

Puteti primi mesaje in vis daca il rugati pe Azrael sa vi le aduca , puteti sa comunicati in continuare cu cei ce pleaca si sa stiti ca ei sunt aproape, va aud, va vad si uneori va trimit semne. Mi-a povestit o mama ca mergea in cimitir la mormantul fiului ei si o durea cumplit capul. A spus ca daca el ar fi fost acolo ar fi stiut cum sa ii ia durerea de cap cu mana….si o boate de vant a trecut atunci prin parul mamei , iar in cateva minute durerea disparuse.

Altcineva mi-a spus cum nu intelegea de ce se tot stingea televizorul , palpaiau becurile din casa, simtea tot timpul o prezenta acolo. Fiul ei dorea sa ii transmita ca e timpul sa il lase sa plece, sa isi continue viata ca el este bine. 
Sunt multe astfel de istorisiri pe care le-am primit de la oamenii cu care am lucrat. De fiecare data am pielea de gaina cand lucrez pe aceasta zona si da, ma bucur enorm sa pot aduce alinare, intelegere, un zambet, un sprijin…sa pot face diferenta …

Imi doresc sa intelegem tot mai multi ca putem face multe pentru ca momentul trecerii dincolo sa nu fie unul dramatic. Putem sa ne pregatim pentru asta cercetand, refacandu-ne legatura cu divinitatea, citind despre subiect, intelegand ca este o continuare si nu un final….Ajutam enorm atunci cand reusim sa ne impacam, sa eliberam, sa spunem : du-te, esti cu ingerii acum, stiu ca ti-e bine si ca asa ai ales…du-te in lumina, sa fii calauzit si pazit inspre binele tau”

Safiti in paza ingerilor!

 

 

 

Tati si fiice-vulnerabilitatea vindecarii

A fi vulnerabil este una dintre cele mai grele “incercari” umane. Ne place sa ne ascundem sub zeci de masti, ziduri si “poze frumoase” pentru a nu vedea nimeni cat de speriati, slabi, tematori, tristi sau neincrezatori suntem in interiorul nostru, atunci cand stam numai noi, singuri acasa, fara sa ne vada cineva.

M-am surprins intr-o postura extrem de vulnerabila foarte recent…Eram in plin proces de vindecare a relatiei cu tatal meu ( care are mai mute straturi ce apar , fiecare, cand suntem pregatiti) si plansesem la amintirea unor lucruri, la constientizarea faptului ca mi-e greu sa il recuonosc, pe deplin ca si tata pentru ca un tata pentru mine inseamna sacralitate, dedicare, asumare, sprijin, incredere. Stateam asa, in fotoliul meu calatorind in interiorul meu, purtandu-mi discutiile cu el pentru a ma elibera si a vindeca aceasta rana si ca si cum mi-am iesit din trup m-am vazut….
Am vazut o femeie la treizeci si ceva de ani ghemuita pe un scaun care plange pentru ceva ce , aparent, demult e uitat sau trecut. Si parca mi-am zis : “ia uite-ma…ditamai femeia  redusa la un copil ce plange dupa tata “…ce vulnerabili suntem in astfel de momente…pe cine indraznim sa lasam langa noi in astfel de momente ? Sa ne vada cazuti, cum nu am vindecat poate, nici acum, lucruri din trecutul nostru, sa ne vada neputinta…umanitatea, simplitatea desavarsita a momentului, grandoarea ranii care sta deschisa in fata noastra.

Relatia dintre fiica si tata este una extrem de sensibila. La fel ca relatia dintre baiat si mama. Eu sunt o fiica si atunci vorbesc pentru mine. Este o relatie care , aparent, poate sa fie in regula, poate sa fie buna dar la o privire mai adanca, mai serioasa in emotiile noastre putem observa ca nu e.
Poti sa ii scrii tatalui tau un mesaj in care sa ii spui ca ii multumesti ca iti este tata, ca il iubesti si ca esti recunoscatoare? Poti sa o faci din inima, cu pieptul plin de drag si cu lacrimi de iubire in ochi?  Incearca si fii constienta, atenta cand o faci …

Este posibil, asa cum mi s-a intamplat si mie, sa ma retina ceva ca si o mana care -mi spunea “nu” , “stop” …Era mana supararii din fetita din mine. Era furia , tristetea, tradarea-dezamagirea care zicea “nu, nu a fost tatal acela”….si am insirat apoi pe o foaie toate cele ce aveam sa ii spun, sa ii reprosez, pentru care sa judec sau sa fiu furioasa. Da, am facut-o pentru ca numai asa poti trece prin rana cu adevarat, numai asa poti sa eliberezi cu adevarat , din temnita aceea inchisa demult, tot ce sta intre tine si el; tot ce nu a fost spus, toate acele ziduri care nu sunt inca daramate, toate acele “stopuri” care se ridica ori de cate ori esti langa el sau ai vrea sa ii vorbesti. Oricat te-ai stradui sa ii spui “te iubesc” cu adevarat….nu o poti face pana ce nu eliberezi copilul din tine cu toate starile lui pe care este indreptatit sa le simta. Da-i voie….

Stiu ca mental intelegi motivele lui, viata lui, educatia lui, lipsurile lui insa asta nu inseamna ca emotional esti fericita cu el si cu tot ce a fost…asta nu inseamna ca fetitei din tine ii este bine asa.

Mi-am lasat lacrimile sa curga si starile sa ma inunde, am tipat imaginar si am spus tot ce le varstele respective nu am spus, am dat cu pumnii si mi-am trait vulnerabilitatea cu bucurie, cu implinire , cu drag…

Si am decis sa fiu si cu tine exact la fel de vulnerabila cum am fost cu mine, in fotoliul meu , cu ochii inlacrimati, la treizeci si ceva de ani , redusa la un copil mic ce isi plange relatia cu tatal….spre vindecarea ei. Petru ca , poate, nu am fost suficient de deschisa cu tine , de transparenta, asa cum mi-am dorit mereu sa fiu…si pentru ca e ok sa fii vulenerabila – este o mare putere , eliberare, calitate.  Pentru ca viata nu este doar despre a arata impecabil, a zambi frumos in fiecare zi, a fii cu bratele deschise non stop, a fi zen de dimineata pana seara….Viata este vulenrabila , complexa, frumoasa si noi suntem la fel….daca vom indrazni.