Azrael-ajutorul in viata de dupa viata

Astazi a fost o zi normala, am mers si am facut diverse treburi prin oras , am revenit acasa si dintr=o data am simtit prezenta Arhanghelului Azrael care dorea sa comunice niste lucruri pentru voi.

Am inteles de catva timp ca o parte din treaba mea este sa ajut la intelegerea acestui fenomen numit moarte, sa ajut la pregatirea pentru el , sa ofer sprijin si ritualuri in timp ce se intampla trecerea si sa ajut apoi la eliberarea si desprinderea de sufletul ce pleaca.  Tot mai multe persoane ajung in ultima vreme  la mine pentru asa ceva si , simt ca momentul in care voi vorbi despre asta public e tot mai aproape.

Nu prea exista ritualuri, instrumente , in afara rugaciunii cu care sa ne ajutam pe noi si pe cel ce pleaca ,iar ceea ce stim despre moarte este sumbru, trist si dramatic, fara pic de speranta si lumina.

Eu lucrez  cu Arh. Azrael, Mihail, Rafael atunci cand se intampla o astfel de trecere. Am trecut printr-un episod uimitor si pentru mine cand, o prietena era la inmormantarea unui baietel si nu se simtea prea bine acolo, oamenii erau agitati contrar a ceea ce ea se astepta. IN timp real i-am spus cateva lucruri pe care sa le ceara si sa le vizualizeze si apoi , la cateva zile mi-a marturisit ca au ajutat-o enorm , atat pe ea cat si familia baiatului dar si sufletul lui. Am multumit atunci ingerilor pentru ca m-au ghidat. 

Alteori am avut de-a face cu mamici indurerate dupa pierderea copiilor lor si le-am oferit un alt punct de vedere, le-am ajutat sa inteleaga ce s-a intamplat, ca sufletul isi continua calatoria, ca va fi mereu acolo si ca este important sa invete lectia /sa primeasca mesajul pe care copilul l-a lasat prin trecerea lui.

Sunt momente delicate si din pacate, nu stim ce avem de facut in afara de a plange, a jeli, a ramane blocati in durere.

Azrael este Arhanghelul care ajuta la trecerea sufletelor dincolo, le calauzeste pe drumul lor mai departe. Poate sa ii sprijine si pe cei ramasi aici, sa le aduca alinare si o trecere mai usoara prin situatia in care se afla. Chiar acum , cand scriu simt puternic ca sunt cateva persoane care au pierdut pe cineva drag ce vor citi aceste randuri si le va fi de alinare si de folos. Mesajul pentru voi este : “nu disperati si nu lasati durerea sa va copleseasca. Suntem aici, alaturi de voi sa va sprjinim. Ajutati sufletul care pleaca prin a vizualiza o cale de lumina cum se deschide , prin a va lua ramas bun de la el , a face toate eliberarile de care aveti nevoie ( scrieti, spuneti-i, plangeti) si a intelege ca este nevoie sa il lasati sa mearga mai departe, asa cum a ales. Nu trageti de el dorind sa nu plece, dorind sa mai fi ramas, nu faceti decat sa ii ingreunati accesul catre lumina. Faceti ce puteti , invocati ajutorul nostru si al Tatalui Ceresc pentru a va arata ce se intampla de fapt…pentru a reusi sa capatati linistea si impacarea de care are nevoie sufletul vostru si al celui care pleaca”.

Aceasta trecere se intampla pentru ca ei aleg sa mearga mai departe chiar daca noua ne este foarte greu sa intelegem asta si ne-am dori sa mai ramana aici . Ne dorim asta din Omul care suntem si nu din Divinul din noi. Nu este un sfarist de drum, nu este capatul relatiei dintre voi….este o continuare, o etapa noua, intr-un mod diferit. Cei plecati isi doresc sa fiti fericiti mai departe, sa nu ii plangeti si sa intelegeti ca ei sunt foarte bine acolo unde sunt, ca a fost alegerea lor si ca nu ajuta cu nimic pe nimeni sa negati, sa nu acceptati, sa nu eliberati intreaga situatie.

Puteti primi mesaje in vis daca il rugati pe Azrael sa vi le aduca , puteti sa comunicati in continuare cu cei ce pleaca si sa stiti ca ei sunt aproape, va aud, va vad si uneori va trimit semne. Mi-a povestit o mama ca mergea in cimitir la mormantul fiului ei si o durea cumplit capul. A spus ca daca el ar fi fost acolo ar fi stiut cum sa ii ia durerea de cap cu mana….si o boate de vant a trecut atunci prin parul mamei , iar in cateva minute durerea disparuse.

Altcineva mi-a spus cum nu intelegea de ce se tot stingea televizorul , palpaiau becurile din casa, simtea tot timpul o prezenta acolo. Fiul ei dorea sa ii transmita ca e timpul sa il lase sa plece, sa isi continue viata ca el este bine. 
Sunt multe astfel de istorisiri pe care le-am primit de la oamenii cu care am lucrat. De fiecare data am pielea de gaina cand lucrez pe aceasta zona si da, ma bucur enorm sa pot aduce alinare, intelegere, un zambet, un sprijin…sa pot face diferenta …

Imi doresc sa intelegem tot mai multi ca putem face multe pentru ca momentul trecerii dincolo sa nu fie unul dramatic. Putem sa ne pregatim pentru asta cercetand, refacandu-ne legatura cu divinitatea, citind despre subiect, intelegand ca este o continuare si nu un final….Ajutam enorm atunci cand reusim sa ne impacam, sa eliberam, sa spunem : du-te, esti cu ingerii acum, stiu ca ti-e bine si ca asa ai ales…du-te in lumina, sa fii calauzit si pazit inspre binele tau”

Safiti in paza ingerilor!

 

 

 

Lectii intre viata si moarte

Intai am crezut ca e vorba despre o “pasa proasta” asa cum a mai avut si alte dati. Doar a fost sanatos in ultimii 2 ani ( pe cat se poate de sanatos dat fiind trecutul lui ).

Am aflat a este vorba despre rinichi cand analizele au iesit foarte proaste si medicul mi-a zis ca nu mai are sanse. Nu l-am crezut. Am negat ca ar putea fi pe bune de data asta. A mai fost rau , foarte rau, in pragul mortii si acum doi ani. Si a scapat miraculos.

Am urmat tratamentul linistita zile lungi cu perfuzii datatoare de viata si speranta .Eram increzatoare in ajutorul divin, in miracolele ingeresti.

Am chemat un prieten si , impreuna, am lucrat cum am stiut mai bine spre a-l pune pe picioare, influx de lumina , de iubire , de bine.Deschidere de chakre, conexiune cu Divinul si lumia, curatare de negativ , de programe pe Adn si stramosi etc. Cam tot ce am simti atunci.  Si-a revenit pentru doua zile pe jumatate incepand sa se atinga de mancare. Am zis : gata, trecem si de asta. Facem o pauza si refacem analizele.

In pauza de o zi jumate a devenit iar apatic si slabit . Atunci s-a instalat in mine indoiala si in acelasi timp o farama de acceptare ca acesta ar putea fi sfarsitul. Doctorul continua sa fie sceptic. Eu continuam sa ma rog, sa aprind lumanari si de data asta sa spun : daca e voia sufletului tau sa mai ramai atunci Dzeu sa te ajute cum stie el pentru asta.

Acceptam usor usor ca s-ar putea sa nu iasa cum vroiam eu. Realizam cele doua parti din mine care se cam contrau: Omul si Divinul, Egoul si Sufletul.

Apoi , in ziua cu refacerea analizelor i s-a refacut de fapt, perfuzie. Analizele nu aveau rost si urma sa ma decid daca le vreau , a doua zi.

Nu manca nimic, era apatic in continuare si tot mai slab. Deja stiam in interiorul meu ca asta este. Ca nu mai am ce -i face, omeneste vorbind.

Zilele astea au fost o lupta intre a lasa controlul complet, a accepta complet si a nu mai face nimic si dorinta /speranta/proiectia pozitiva asupra vietii lui si starii de bine.

Starea s-a inrautatit si am hotarat ca nu ii mai repetam analizele, iar medicul mi-a spus ca este deicizia mea daca mai continuam perfuziile sau nu pentru ca nu mai era vorba despre a-l putea salva ci doar de a trage de viata lui inca un pic. A fost prima oara cand mi-au curs lacrimi si am simtit un gol in interior. Doctorul mi-a zis sa nu plang acum pentru ca el ma simte si ii e greu….sa fiu tare si sa plang dupa, cat vreau. Stiam ca simte , stiam ca nu il ajut plangand insa lacrimile mele curgeau oricum, chiar daca stiam multe.

Am decis pe loc ca doar egoul meu mai vroia prelungirea vietii lui , era clar ca el nu-si mai dorea asta. Nu mai primea lumina, nu mai vroia. Cine sunt eu sa decid pentru viata lui, sa trec peste vointa lui ?

A urmat o noapte grea cu trezit din ora in ora pentru a-l ajuta sa bea apa si a-l supraveghea petru ca abia se tinea pe picioare. A doua zi dimineata era mai rau.

IN tot acest timp am anulat tot ce aveam de facut. Simteam sa ii fiu alaturi si atat. Sa il iiubesc si atat.

Intelegeam cu Sufletul ca asta este finalul de drum insa Omul din mine a cedat si luandu-l in brate spre dupa-amiaza a izbucnit in plans. Am plans la gandul ca nu va mai fi. Iar el statea cuminte , invelit in paturica lui , pe pieptul meu.

Tot omul avea o idee acolo undeva …ca daca as mai putea sa fac ceva, acea transfuzie de sange care l-a salvat ultima oara. Nu am rezistat si am sunat veterinarul care mi-a explicat inutilitatea acestui proces.

Atunci am simtit ca ma usurez. Ca ma eliberez. Ca nu mai am ce face, ca mintea nu mai are de ce sa traga. Apoi am zis : ” Te eliberez, te eliberez, te eliberez. Cand simti tu ca esti pregatit du-te, du-te acasa la Tatal tau si bucura-te ! Iti multumesc pentru iubire, pentru tot ce ai facut si -mi cer iertare daca ti-am gresit cumva” .

Am simtit ca ma linistesc si o usurare a coborat in sufletul meu. Simteam impacarea cu moartea. Apoi cu orele starea lui s-a inrautatit si am stiut ca in acea noapte va pleca. Am simtit pe Azrael ( Arhanghelul mortii, cel ce conduce sufletele dinolo) cum astepta alaturi de niste ingeri mici, un fel de ingeri pazitori ai lui sa -l calauzeasca mai departe.

Spre seara m-am asezat langa el , am pus mantre sa cante si am aprins lumanari. Am pus mainile pe el si am inceput sa intonez, sa chem pe Mihail sa securizeze spatiul , pe Rafael, Azrael si Ariel sa-l astepte si sa lucreze cu el sa nu simta nici o durere. L-am rugat pe Dzeu sa-l ia natural, repede si fara durere, este tot ce mi-am dorit din suflet pentru el.  Nu puteam suporta gandul ca va trebui sa-l eutanasiez, nu vroiam aceasta responsabilitate si simteam ca e , cumva , impotriva vietii. Am vazut apoi un culoar de lumina deschizandu-se . Am simtit apoi sa spun : “iti onorez sufletul” de mai multe ori , “te onorez ca fiinta, iti multumesc si te iubesc” , “Du-te linistit si sa ma mai vizitezi din cand in cand”. Am continuat sa cant , sa spun rugaciunile ce mi-au venit din suflet si pacea , chiar si un zambet s-a asternut in mine. Simteam sacralitatea momentului si trecerea in lumea nevazuta , plina de iubire si de frumos in care urma sa fie liber cum n-a fost in viata asta.

L-am luat in pat langa mine sa-l simt si intr-un tarziu am adormit nu inainte de a-l saruta pe capusorul mic si deja adormit, jumatate trecut deja dincolo.

Am fost trezita brusc de plansul sau si am stiut. I-am zis sotului ca e momentul, a mai aprins o lumanare si am pus mainile pe el, i-am zis “linisteste-te, sunt aici, du-te linistit, e ok, du-te linistit” L-am mai rugat odata pe Dzeu sa nu-l lase sa se chinuie ca nu merita sa mai sufere si am continuat sa ma rog si sa vizualizez lumina care-l inconjoara si calea care ii era deschisa. Si-a dat suflarea sub mainile mele, am simtit o mare usurare pentru ca a plecat atat de usor si i-am multumit lui Dzeu ca m-a ascultat.

Mi-am luat ramas bun inca odata si in aproximativ jumatate de ora am adormit. Se terminase, moartea ne vizitase casa si companionul meu iubit era acum in spirit pe drumul sau catre mai bine.

A doua zi, sotul meu s-a ocupat de inmormantare.N-am vrut sa asist pentru ca stiam ca el nu mai este in acel trup de carne oricum. Si pentru ca , probabil, nu as fi putut sa ii mai vad trupul ce imi amintea atat de mult de el, acum gol si rece.

Eu m-am trezit cu greu si am plans o buna parte din dimineata. Am simtit o strangere interioara de fiecare data cand vedeam obiectele lui prin casa.

Am facut ordine in unele dintre lucruri, prin casa, am simtit nevoia sa tamaiez peste tot. Sa cer un nou inceput curat, plin de bucurie, de frumos, de armonie si abundenta.  De atunci aprind zilnic o lumanare pentru a-l sustine cu lumina in drumul lui.

Pe parcursul zilei m-am mai linsitit si a ramas doar o tristete de fond, o tristete a Omului din mine care constientiza cat de mare e transformarea prin care trec, finalul prin care trec. Nu am putut pune degetul pe acel sentiment de “sfarsit”/ transformare completa ….

Am inceput sa citesc ceva legat de astrologie pentru ca este ceea ce acum invat si am avut cele mai mari revelatii despre mine, despre rolul meu, despre moarte …Am pus cap la cap informatii pe care le stiam disparat pana acum , am inteles de ce “moartea”, “intunericul”, “transformarea” sunt elemente atat de prezente in harta mea.

Am inceput sa “vad” imagini cu mine intr-un alt context, intr-un alt mod, facand altceva dar imbinand tot ce stiu. AM simtit organic ca e o mare schimbare in tot ce voi face.

Moartea a capatat alte valente. Acest subiect atat de nevorbit si incarcat de suferinta si lipsa de intelegere devine unul dintre subiectele mele de capatai, din cine sunt. Am mai trait experiente asemanatoare cu oameni. Eram mai mica insa am avut aceeasi detasare si intelegere ca ei doar trec mai departe si ca e foarte bine asa.

Aceasta plecare brusca mi-a adus un dar nepretuit- acela al regasirii acelei esente din mine pe care o cautam. MUltumesc iubite Ramon pentru tot ! Iti multumessc ca pana si in acest moment ai lucrat pentru mine, in viata mea si cu ajutorul tau m-am regasit pe mine. Esti unic si stiu ca de acolo de sus ma vei veghea, ma vei motiva, sa ajut mai departe alte animale, alte fiinte sa treaca pe taramul magic in care te afli si in care vom fi toti candva.

Am trait moartea alaturi de micul sufletel, acest subiect atat de tabu inca, intr-un mod constient si prezent, etapizat si plin de sens. Iar din asta voi face mult mai mult pe viitor.

Sunt recunoscatoare! Multumesc.

Chiar si cele mai grele momente ascund daruri nepretuite , binecuvantari ascunse daca esti atent.

PS. Multumesc Ion si multumesc Azrael, multumesc Scorpionului din mine, vietilor anterioare si Sufletului meu. Multumesc Doamne.