…din inima, cu suflet

Buna cititorule. Astazi as vrea sa iti vorbesc un pic despre profunzimea fiintei tale si despre cum , uneori pare ca ai rezolvat ceva insa nu e chiar asa…

Sunt adepta lucrului cat mai bine si complet facut, care merge in profunzime. Adica? Daca am o situatie neplacuta cu un coleg de serviciu, de exemplu, ar fi simplu sa ma pun in papucii lui, sa inteleg punctul de vedere, sa imi spun “nu merita, mai bine cultiv ceva pozitiv si ma detasez” si sa se amelioreze starea de furie/frustrare/nedreptate etc pe care am simtit-o. Foarte ok abordarea si merita sa cultivam mereu ceea ce aduce plus , ceea ce alimenteaza bucuria, detasarea, cresterea si nu emotiile negative si conflictele.

In momentul ala, insa, cand colegul te-a injurat sau te persecuta de ceva timp ori te-a dezamagit tu ai simtit ceva. O emotie. La suprafata ea este furie /nervi , in prounzime , daca ai sta sa te intrebi, ea s-ar duce catre tradare, dezamagire, critica, convingeri precum “nu sunt bun de nimic”, “nu pot” etc…

images.jpgEi, abia dupa ce stam cu noi si analizam un pic emotia aceea in care ne-am gasit, in care gasim deschiderea, puterea, vulnerabilitatea de a sta cu noi acceptand ca ne-am simtit intr-un fel anume, abia atunci incepe vindecarea reala. De ce?

Pentru ca situatia respectiva este doar un trigger a ceva ce a avut demult loc in viata ta, mai exact , in copilarie.

Pana la 7-8 ani absorbim tot din mediul inconjurator, credinte, tipare, moduri de a actiona, de a vorbi , de a gandi. Atunci are loc invatarea mecanismelor de aparare conforme cu ce vor ceilalti pentru ca noi sa primim atentie si iubire.

Cand o trauma , mai mica sau mai mare este deja sedimentata in corpul meu emotional sub forma de diferite momente cand m-am simtit : neiubit, tradat, abandonat, dezamagit, rusinat, bun de nimic etc..ea nu pleaca nicaieri. Ea sta cu noi si o ducem in viata de adult si toate situatiile din jur ne vor reflecta acele mici sau mai mare bube nerezolvate din copilul interior.

Acelui copil, la acel moment nu i-a explicat nimeni cum sta treaba, nu a avut nimeni rabdare, timp, deschidere si sinceritate sa ii explice ce se intampla cu adevarat , iar el a inteles prin filtrul sau ceva distorsionat, ce a putut el mai bine. De exemplu –  parintii au divortat cand aveai 5 ani. Dinainte de divort a vazut si auzit scene, certuri, a simtit tensiune. Fiecare astfel de moment l-a”preluat” si l-a filtrat in felul sau fara ca cineva sa stea sa ii explice ce si cum. Asa a ajuns sa creada ca el e de vina pentru divort, asa a  ajuns sa invinovateasca un parinte sau pe amandoi, cultivand ura, furie , neiertare. Asa a ajuns sa se simta neimportant , nesemnificativ ( ca nimeni nu i-a dat atentie cu adevarat, din punct de vedere al nevoilor  emotionale).

Toate astea raman acolo undeva , in tine si atunci cand cresti. Faptul ca tu spui ” i-am iertat”, ” inteleg ca a facut ce a putut”, ” oricum nu se intelegeau” etc..este un mecanism de aparare pentru a nu mai retrai suferinta aceea profunda a copilului “neimportant”, “furios”, “neinteles” etc. Mentalul ne ajuta sa ne aparam astfel crezand ca oricum suntem maturi, am inteles, am trecut peste.

La o privire mai adanca, nu este deloc asa. Toate acele rani nu au plecat nicaieri. De aceea tu manifesti in viata ta apoi relatii difunctionale, de aceea , intr-un mod intim retraiesti acele stari de abandon, de tradare, de umilire, de “bun de nimic”, de “neimportant” etc….Viata iti arata iar si iar acele locuri carora tu sa le dai atentie, ceea ce tie iti scapa pentru a fi armonios, fericit. Universul este magnific si bun ( sau Dumnezeu daca vrei): iti arata iar si iar , pana te opresti sa vezi tiparul si sa intelegi ceva…unde ai de lucru.

Atata timp cat ceva neplacut persista in viata ta si tu ignori, dai vina pe altii, mergi mai departe cu lejeritate, devii o victima a tuturor, te  minti ca “e totul ok”, ” sunt bine”, “a trecut” sau scuze mult mai spirituale precum ” am inteles ca am o lectie, am constientizat deja problema deci e rezolvata” , ” traiesc in prezent deci nu conteaza nimic din trecut”, ” suntem oricum perfecti deci nu am nici o rana”, ” eu ma uit doar la ceea ce e pozitiv ca nu vreau sa alimentez negativul” inseamna ca nu esti inca in punctul in care sa iti fi asumat cu adevarat propriile bube, propriile reprimari, emotii negative, traume….si nu vrei sa le rezolvi. Sau nu e inca momentul sa intri acolo.

Cand apare cineva sau ceva in viata ta care iti arata intr-un fel unde ar fi bubele sau cam pe unde ti-a scapt tie ceva de nu -ti merge chiar asa ca pe roate cum ai vrea…si tu in continuare ignori si tii sus mecanismele de aparare atunci as putea zice ca ai avut o ocazie pe care ai ratat-o si care , probabil se va intoarce la tine intr-un mod si mai evident /virulent ( ex: accident, boala, despartire brusca , concediere si altele).

Sunt de acord cu toate metodele de vindecare, de aliniere, de aducere a starii de bine atata timp cat suntem atenti si constienti ca lucrurile nu sunt atat de ‘superficiale’ precum “cativa pasi spre echilibru”, “reteta de succes pentru fericire”, ” rugaciune salvatoare”, “mantre si posturi sau afrmatii care te scot din toate problemele azi”.

Vad des oameni care cred ca au rezolvat cam tot si mai au o chestiune mica acolo sau chiar deloc. Vad des oameni spirituali si cu cunoastere care neaga cu obstinatie ca ar avea vreo problema, ca ar fi ceva de reglat in viata lor chiar daca sunt momente in care le e foarte clar ca sunt furiosi, ca simt vinovatie, ca simt tradare, suparare , simt ca nu sunt impliniti, ca au un gol pe undeva ( uneori sunt stari , glimpse-uri pe care sufletul le scoate la suprafata dar carora nu le dam atentie).
8c24f7e0d1672ffbe2b0bd9622628f41

Ne pacalim singuri , pentru ca ne e teama, pentru ca e mai comod….ca am rezolvat copilaria, relatia cu parintii, relatia cu partenerii, cu banii, cu viata.

La o privire mai atenta , am descoperit o mare de “nerezolvate” sub aparenta stare de zen si mi-am asumat-o , o traiesc inca si primesc fiecare provocare cu deschideresi asumare-cel putin asa cred eu. Munca nu se termina, nu este un capat si ranile sunt acolo fie ca vrem sa credem sau nu, sa le vedem sau nu. Atata timp cat inca ai stari repetitive de suparare, tristete, ranchiuna, gelozie, te simti vinovat, frustrat, nimeni, fara putere ; atata timp cat sunt zone in viata ta care nu merg, inseamna ca e de munca doar ca nu vrei sau nu esti pregatit sa iti asumi aceasta munca.

Copilul ala este in tine , inca sufera , inca asteapta sa i se explice, sa fie validat, sa fie acceptat , la fel ca toate celelalte parti din tine pe care le negi, le reprimi, le ignori ( ex: cea agresiva, cea curva, cea care judeca, cea care e geloasa, invidioasa etc).

Te invit la adevaratul drum, al asumarii, al profunzimii, al muncii constante, zilnice, cu atentie si dedicare. Devine fain sa stii cand intelegi ca nu te lupti cu nimic ci doar primesti ceea ce este si rezolvi in felul tau , cate un pas pe rand. Intre timp, sa nu uiti sa traiesti, sa te bucuri, sa fii pamantean 🙂

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: