…din inima, cu suflet

Se implinesc patru ani de cand am “deschis ochii” si mintea. Patru ani de cand am inceput sa sap adanc in interiorul meu, zi de zi. Se fac vreo 6 de cand m-am ridicat de unde eram si am inceput sa umblu cu picioare noi, cu ochi noi si traire noua.

Vreau sa multumesc cu multa recunostinta si bucurie lui Dumnezeu si ingerilor pentru acesti ani in care neobosita am mers pe cararea intinsa de ei.

7a095f79e3f354030c0f78af68ab4085Visam candva sa fiu propriul meu stapan. Sa nu am sefi. Sa imi fac propriul program. Imi era atat de greu sa ma trezesc dimineata si merg intr-un loc unde nu-mi placea aproape nimic si asteptam sa plec. Am stiut , undeva in interiorul meu ca voi ajunge sa fiu propriul meu stapan candva. Am avut rabdare si o siguranta ,habar n-am de unde, si am ajuns aici. Am deschis cabinetul meu , nu doar ca psiholog ci si ca un ghid spiritual, al mintii si al inimii pentru cei ce aleg acest drum. Am spatiul meu, am clientii mei, am banii mei, am programul pe care l-am visat dintotdeauna! Ma trezesc cand vreau si imi beau linistita ceaiul dupa care incet, ma apuc de treaba si spre dupa amiaza merg la locul unde magia se intampla cu sufletele celor ce imi pasesc pragul. Daca simt ca am nevoie de o pauza imi iau, daca doresc sa nu lucrez doua zile o fac, daca vreau o seara libera sa fac altceva, o am. Sunt libera.

Am visat candva la o relatie , la un Fat Frumos si am crezut, din nou, cu toata inima ca el exista. Chiar si atunci cand am suferit, cand am fost parasita si am crezut ca se termina lumea. Chiar si atunci cand eram singura si tanjeam. Am stiut ca el si ca iubirea aceea exista. Am lucrat enorm zi de zi pentru a ma regasi ca femeie, pentru a vindeca fetita ranita si traumele ei, pentru a intelege ce inseamna feminitatea si o relatie , asumarea , sinceritatea si deschiderea completa cu mine dar si cu el. Nu am facut compromisuri si nu am acceptat jumatati de masura. Inima mea ardea pentru “acela” si am ascultat-o.

Dumnezeu mi l-a trimis atunci cand am fost pregatita. El este in viata mea acum si sunt atat de fericita. In curand vom fi o familie si oficial. Suntem deja una noi impreuna cu Dumnezeu de ceva timp. Cred ca faptul ca mi-am pastrat mereu inima deschisa chiar si atunci cand sangera mi-a fost rasplatit. Faptul ca nu am incetat sa ma intreb despre mine, despre cum sa devin mai autentica, mai sincera, mai armonioasa, mai blanda ….a dat roade cu adevarat, din plin. Faptul ca mi-am ascultat intuitia ,chiar daca pentru unii am fost incapatanata, dificila, greu de inteles, m-a dus mereu acolo unde am avut nevoie sa fiu si mi-a deschis toate usile care imi trebuiau.

Eram un om care traia automat. Si de cele mai multe ori imi refulam frustrarile, nestiinta, durerea sau tristetea in iesiri excesive in oras, in muzica foarte zgomoasa, in prea mult alocool si nopti pierdute, numai ca sa nu stau de vorba cu mine sincer. Imi era frica de ceea ce puteam gasi acolo. Si la drept vorbind nici nu prea stiam ce sa imi spun. Preferam sa nu fiu singura niciodata, sa am mereu pe cineva in jur care sa aiba nevoie de mine.
De cand am pus mana pe cartile despre si cu ingeri m-am regasit. Pe mine, drumul meu. Am stiut, din nou, ca asta este. Si cu toate hopurile, nehotararea, teama, neincrederea, deziluziile, lacrimile de pe drum stiu in continuare ca sunt acasa si ma simt atat de fericita. Acum ma cunosc, sunt prietena cu mine si sunt atat de rare momentele in care imi pierd cumpatul, ma enervez ori nu stiu de capul meu. Ingerii mi-au devenit prieteni, frati, Dumnezeu imi este piatra de temelie in tot ceea ce sunt si fac.

Da, a fost un drum sinuos si foaaarte rapid. In cativa ani s-a intamplat totul. Am renascut, traiesc povestea in care am crezut , chiar versiunea imbunatatita.

Sunt aici pentru ca am muncit. Am crezut. Am iesit din zona de comfort de nenumarate ori. Am perseverat cu o curiozitate si motivatie uneori duse la extrem ( si lectiile au fost pe masura cand am fost “hei-rupista”). Am fost sincera cu mine chiar si atunci cand nu mi-a convenit ceea ce am aflat/vazut/simtit. Am dorit din tot sufletul sa devin versiunea mea mai buna, mai echilibrata si am fost sprijinita de fiecare data de Sus ( chiar daca eu nu stiam asta sau nu intelgeam pe moment ce se intampla. Nevazutul lucreaza non-stop sa stiti)download

Acesta este un indemn si o marturie. Ca se poate. Ca fericirea exista. Ca viata este intr-adevar asa cum ti-o creezi. Indiferent cat de jos crezi ca esti, cat de greu iti este acum, cat de putine stii sau intelegi despre tine, despre viata…se poate. Stau marturie eu si multi altii ca mine. Este insa nevoie sa iti recunosti problemele, sa recunosti cand ceva nu mai merge , cand dai in gol si mergi in acelasi tipar de prea mult timp, cand esti nefericit si porti masti de fericire, cand te simti neputincios si singur si spui altceva din gura.  Apoi e necesar sa ceri ajutorul daca nu stii de unde sa incepi. Sa lasi deoparte orgoliul si fricile, sa iti faci curaj si sa ai incredere in Dumnezeu.

Nimic nu este intamplator si nimic nu se intampla fara rost. Daca acum esti indemnat prin sufletul tau, prin intuitia ta sa faci ceva anume, ceva nebunesc, radical, riscant , nemaifacut si stii ca este exact ceea ce ti-ar aduce fericirea si implinirea, fa-o! El si intreaga armata de ingeri a Sa te sprijina si te iubesc si -ti aduc in cale exact oamenii de care ai nevoie, cartile, cursurile, mesajele, filmele, discutiile, intamplarile de care ai nevoie. Devino mai atent un pic la ceea ce se intampla in tine si in viata ta. Fa-ti curaj, crede in visul tau si in fericirea ta ( asa cum e ea formata in ideile si visele tale) si incepe sa demolezi toate tiparele, gandurile negative, mastile purtate, rolurile jucate. Fii sincer cu tine pana la capat si mergi mereu inainte pentru ca iti spun ca se poate!!! Si inca cum!

Nu astepta minuni de la altii, nu astepta retete miraculoase si rapide, nu astepta ca cineva sa dea fericirea  ori starea de bine , impacarea, increderea. Nu se va intampla. Ele sunt in tine si numai tu esti raspunzator de a ti le descoperi, creezi, traiesti prin constientizarea si vindecarea a ceea ce te opreste acum.

Nu sunt retete magice asa ca nu mai astepta ca cineva sa iti dea vreouna. Fa-ti curaj, fii sincer cu tine, recunoaste, asuma-ti, treci la treaba si incepe sa fii Fericit!  ( Apropo de asta, fericirea nu este “atunci cand” , ea este acum, aici. Daca astepti sa fii fericit “atunci cand” …nu vei fi. Deschide mai larg ochii si incepe sa vezi cata fericire ai deja in tine )

PS .Daca esti interesat iti pot povesti mai pe larg cum am ajuns eu aici si te pot ajuta daca si tu vrei, esti motivat, perseverent si dispus sa mai cazi in fund din cand in cand . Ceea ce nu te omoara te face mai puternic 🙂

Multumesc, multumesc, multumesc!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: