…din inima, cu suflet

Poveste

A fost odata ca niciodata o fetita, mica, rotofeie si plina de viata. A crescut frumos insa i-a lipsit acea caldura sufleteasca, acea emotie pura oferita de catre familie. Cred ca avea nevoie de mai multe imbratisari, de povesti de noapte buna, de cantece de leagan si de cuvinte frumoase. A crescut incet, incet fara ele, s-a obisnuit asa si la un moment dat a incercat apropierea de Dumnezeu, de credinta. Asa a simtit uniunea aceea cu Divinitatea avand doar 11-12 ani… in incaperea in care se adunau credinciosii lacrima in timpul rugaciunilor, invata avida de intelegere din cartile special scrise si se reintorcea in fiecare saptamana pentru reincarcare spirituala.

Era un copil sensibil care a simtit la un moment dat durerea lumii intregi, rautatea oamenilor si sangerarea continua a sufletelor. Asa ca se ruga in fiecare noapte, in patutul ei cu lacrimi amare si fierbinti strangand pumnisorii mici …pentru omenire….pentru intelegere si pentru iertarea noastra, a tuturor. Dorea din suflet ca lumea aceasta sa-L inteleaga pe Dumnezeu (in orice forma), sa Il respecte, sa Il iubeasca, sa inceteze a mai pacatui atat de mult si de urat. Spera pe de alta parte ca El sa ierte oamenii natangi,meschini pentru tot ceea ce fac, rostesc, gandesc si nu e din iubire. Nimeni nu ii spusese toate astea vreodata, nimeni nu o invatase…

A crescut acest copil si incet a uitat de noptile petrecute in rugaciune, a uitat de ardoarea aceea cu care comunica Divinitatii ceea ce simtea… lumea a luat-o cu ea, in ea…a absorbit-o, a intristat-o, i-a dat lacrimi, i-a dat sperante false… la un moment dat i-a aratat chiar si cat de bun este alcoolul, cand de bune sunt tigarile, noptile nedormite si mastile de pe chipuri.

A ratacit prin lume ani si ani, fara scop, fara intrebari prea multe, facand orice o taia capul si undeva, in interior, in fundul inimii inca era o fetita mica, naiva, in cautarea a ceva ce avea sa vina mult mai tarziu, ceva de care nu era constienta atunci…

O ultima si crunta dezamagie a adus-o inapoi pe o carare mica de tot, aproape invizibila a unei lumi ca cea pe care o pierduse. S-a agatat de un om bun, un mentor, un maistru ce a calauzit-o pas cu pas, a citit toate cartile recomandate si a inceput sa se auda si sa se asculte, timid inca. Asa, incet, culorile au revenit, zambetul a aparut si el in coltul buzelor si a aflat ca este frumoasa si ca ii sta atat de bine cand este vesela… a aflat apoi ca este capabila, ca este un om bun, generos, cald si atent si cel mai pretios lucru dintre toate: s-a aflat pe ea, inca neslefuita, ca acel diamant abia gasit.

A reinceput sa iubeasca oamenii, din ce in ce mai mult, si-a gasit un scop si o dorinta spre care sa mearga, sa o implineasca, a reusit chiar sa isi gaseasca si perechea langa care cresterea a contiuat ca acea floare de lotus ce se deschide petala cu petala.

A aflat in cele din urma ca totul incepe in inima, in interior, in iubirea de sine, iubirea pe care daca o dobandesti o radiezi in jur  si colorezi lumea. A aflat ca ceea ce era ea cand era mica merita pastrat si pretuit, merita cultivat si crescut chiar in ciuda oamenilor meschini din drumul ei…

A iubi omenirea, a intelege Divinitatea din tot si toate, a trai fiecare raza de soare si pala de vant, a plange de bucurie pentru ceilalti, a darui cu sinceritate si a dori sa ajuti pur si simplu  sunt calitati pe care fetita ce a fost le-a regasit ca si adult si nu le-ar da din nou din mana…din suflet pentru nici o bogatie sau faima lumeasca.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: